McDonald’s concediază AI. Clienții s-au plâns că le procesesa comenzi bizare, precum meniuri de înghețată cu bacon

Publicat: 19 06. 2024, 01:24
Actualizat: 19 06. 2024, 01:40
Sursa Foto: Shutterstock

McDonald’s elimină tehnologia de comandă bazată pe inteligență artificială (AI) din restaurantele sale drive-through din SUA.

Mai mulți clienți s-au plâns online de gafele comice ale sistemului de inteligență artificială dezvoltat de IBM ce folosea software de recunoaștere vocală pentru a procesa comenzile.

Tehnologia nu s-a dovedit a fi complet fezabilă pentru a înlocui lucrătorii umani.

McDonald’s concediază inteligența artificială…pentru moment


Sistemul ajungea să proceseze din greșeală comenzi cu meniuri de înghețată cu bacon, confunda înghețata de caramel cu untul sau procesa în mod eronat chicken nuggets în valoare de sute de dolari, deși clienții au comandat altceva.

McDonald’s a informat toate restaurantele că va elimina tehnologia din cele peste 100 de restaurante în care a fost introdus sistemul cu AI până la sfârșitul lunii iulie.

„După o revizuire atentă, McDonald’s a decis să înceteze actualul parteneriat global cu IBM pentru AOT [Automated Order Taking] din acest an”, a declarat lanțul de restaurante într-un comunicat.

Compania speră la o soluție de automatizare în viitor

Cu toate acestea, compania a adăugat că rămâne încrezătoare că tehnologia  încă va face parte din viitorul restaurantelor sale.

„Vom continua să evaluăm soluții pe termen lung care ne vor ajuta să luăm o decizie pentru o nouă tehnologie de comandă vocală până la sfârșitul anului”,  se arată în comunicat.


Tehnologia a fost controversată de la început, stârnind îngrijorări că ar putea face lucrătorii umani inutili. Totuși, a devenit evident că înlocuirea lucrătorilor umani din restaurante nu este atât de simplă pe cât se temuseră inițial internauții anul trecut.

Citește și: McDonald’s nu mai poate vinde „Big Mac” în Uniunea Europeană. Cine preia monopolul denumirii neprețuitei chiftele