Prima pagină » Economic » Mechel Câmpia Turzii, fostă companie din grupul rus Mechel, a solicitat intrarea în insolvență

Mechel Câmpia Turzii, fostă companie din grupul rus Mechel, a solicitat intrarea în insolvență

Mechel Câmpia Turzii, fostă companie din grupul rus Mechel, a solicitat intrarea în insolvență
Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvență, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvență, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvență a fost înaintată instanței pe 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie vineri, 12 aprilie, pieței Rasdaq a Bursei de Valori București (BVB).

Instanța urmează să se pronunțe miercuri, 17 aprilie.

Alte două companii care au fost deținute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila, au intrat în insolvență în luna februarie și, respectiv, în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru prețul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deținea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din București, controlată de două persoane cu cetățenie rusă.

Tranzacția a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL și combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oțelu Roșu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociați în părți egale pe Chumakov Victor (58 de ani) și Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetățenie rusă.

Citește și