Prima pagină » Economic » Mediafax Talks about Mobile Banking: Adopția plăților mobile va fi mai rapidă decât cea a cardului bancar

Mediafax Talks about Mobile Banking: Adopția plăților mobile va fi mai rapidă decât cea a cardului bancar

Mediafax Talks about Mobile Banking: Adopția plăților mobile va fi mai rapidă decât cea a cardului bancar
Viitorul aparține plăților efectuate cu terminale mobile, iar comercianții vor accepta din ce în ce mai mult tranzacțiile cu telefonul, potrivit directorului general al procesatorului de plăți Pay&Co, Titus Grecescu, adopția plăților mobile urmând să fie mai rapidă decât cea a cardului bancar.

„Mobile banking-ul reprezintă viitorul, al cărui potențial este foarte ridicat, acesta fiind și motivul pentru care am înființat Pay&Co, unde sunt acționar alături de alte persoane. În opinia mea, viitorul este următorul: vom face plăți între telefoane mobile, de la mobil la ATM. De asemenea, comercianții vor accepta din ce în ce mai mult plata cu telefonul”, a afirmat Grecescu la conferința „Mediafax Talks about Mobile Banking”.

Prezent la eveniment, Andrei Crețu, consulting manager la PwC România, a declarat că în următorii ani adopția mobile banking-ului va fi mult mai agresivă comparativ cu acceptarea plăților cu cardul bancar.

„Creșterea gradului de penetrare a telefoanelor inteligente și tinerii sunt cauzele acestei agresivități în privința adopției agresive a mobile banking-ului. Practic, dacă eliminarea plăților cash de către cardul bancar a durat câțiva ani, adopția mobile banking-ul va fi mult mai rapidă”, a spus Crețu.

Numărul utilizatorilor de mobile banking din România este de aproximativ 500.000, potrivit unei estimări BRD.

Citește și