Prima pagină » Economic » Mediile de afaceri din Franța avertizează asupra RISCURILOR alegerilor parlamentare /”Rezultatul este decisiv pentru viitorul economic și social”

Mediile de afaceri din Franța avertizează asupra RISCURILOR alegerilor parlamentare /”Rezultatul este decisiv pentru viitorul economic și social”

Mediile de afaceri din Franța avertizează asupra RISCURILOR alegerilor parlamentare /”Rezultatul este decisiv pentru viitorul economic și social”

Asociația Franceză a Companiilor Private (AFEP) a avertizat, luni, asupra riscurilor economice generate de alegerile parlamentare anticipate convocate de președintele Emmanuel Macron, pe fondul ascensiunii forțelor de extremă-dreapta.

”Rezultatul votului este absolut decisiv pentru viitorul economic, social și ecologic al Franței”, avertizează Asociația Franceză a Companiilor Private (AFEP), conform cotidianului Le Figaro.

”Rezultatul alegerilor legislative va determina poziția și credibilitatea Franței față de partenerii europeni și internaționali, prin urmare și capacitatea de a acționa pentru a-și proteja interesele, într-o lume care se fragmentează și în care conflictele se multiplică”, subliniază Asociația Franceză a Companiilor Private (AFEP).

Din organizația AFEP fac parte 117 mari companii, printre care Air France-KLM, Airbus, Engie, L’Oréal, Shell, LVMH sau Michelin, potrivit cotidianului Le Figaro.

”Poziția cetățenilor francezi va condiționa capacitatea marilor companii și a milioane de salariați de a continua dezvoltarea, de a inova, de a menține locurile de muncă și puterea de cumpărare”, subliniază Asociația Franceză a Companiilor Private (AFEF).

Organizația avertizează asupra ”tentativelor de izolare internațională și de avansare a cheltuielilor bugetare. Există riscul major de perturbare în mod durabil a economiei franceze și europene, cu impact major asupra modelului social”, avertizează Asociația Franceză a Companiilor Private.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a convocat alegeri parlamentare anticipate ca reacție la înfrângerea suferită de coaliția prezidențială în scrutinul europarlamentar.

Conform sondajelor de opinie, partidul Mobilizarea Națională (RN, extremă-dreapta) este creditată cu 35% din intențiile de vot, fiind urmată de coaliția de stânga Frontul Popular (FP), cu 26%. Coaliția prezidențială ar urma să fie a treia forță politică, cu aproximativ 15%.

Foto: Profimedia

Citește și:

Concluziile celei de-a 13-a ediții Digital News Report: Consumul principal de ȘTIRI video este pe platformele online

Rusia acuză NATO de ”escaladarea tensiunilor”, ca reacție la afirmațiile lui Stoltenberg despre armele NUCLEARE

REACȚIA Chinei la taxele vamale impuse de UE /Beijingul verifică importurile de carne de porc din Europa

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și