Medvedev: Rusia ar putea reanaliza importanța euro în rezervele băncii centrale
Rusia ar putea fi nevoită să reanalizeze ponderea euro în rezervele băncii centrale de la Moscova, ca urmare a modului în care zona euro a acționat în privința situației din Cipru, a declarat, joi, premierul rus, Dimitri Medvedev, informează Mediafax, citând New York Times.
„Aș vrea să dau un răspuns optimist, dar trebuie să admit că acesta este un motiv pentru a ne gândi”, a răspuns Medvedev la întrebarea dacă problemele din Cipru sunt un motiv pentru reducerea rezervelor de euro ale băncii centrale, scrie agenția rusă Interfax.
Circa 42% din rezervele valutare ale Rusiei, pe locul patru ca mărime în lume, erau deținute în moneda europeană la începutul acestui an. Rezervele totale ale Rusiei, incluzând aur și valută, se ridicau la 537 miliarde de dolari la 1 ianuarie.
„Sunt foarte mulți bani, iar pentru noi, ca pentru oricare altă țară, predictibilitatea este importantă. Propunerea (de impunere a unei taxe pe depozite, n.r.) nu a fost doar imprevizibilă, ci și o dovadă de incorectitudine”, a spus Medvedev.
Parlamentul cipriot a respins, marți, o taxă pe depozite bancare, condiție impusă de statele zonei euro pentru un pachet de împrumuturi externe de 10 miliarde de euro. Autoritățile au fost nevoite să închidă băncile până marți, pentru a împiedica eventuale retrageri masive de depozite.
„Dacă se poate face în Cipru, de ce nu și în Spania, Italia sau altă țară unde sunt probleme cu finanțele? Mâine vor începe confiscarea de depozite în aceste țări. Este un motiv să ne gândim”, a spus el.
Medvedev a afirmat, miercuri, că UE s-a comportat „ca un taur într-un magazin de porțelanuri” și a asemănat propunerile liderilor europeni pentru Cipru cu confiscările din perioada sovietică.