Mega Image renunță la un magazin Angst și ar putea vinde alte două. Care este motivul

Publicat: 10 11. 2014, 11:34

„Anul acesta discutăm preluarea magazinelor Angst de către Mega Image în București. Vineri au fost puse în discuție publică angajamentele pe care le-am discutat împreună cu cei de la Mega Image. În esență, ele înseamnă că din magazinele Angst pe care intenționează ei să le cumpere, câteva dintre ele, în zonele unde concentrarea pe piață ar fi prea mare din înțelerea noastră, Mega Image se angajează să le vândă într-o anumită perioadă de timp, deci să-și reducă puterea de piață în acele zone din București”, a declarat, luni, la conferința MEDIAFAX Talks about Competion, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Consiliul Concurenței a constatat că preluarea celor 20 de magazine poate conduce la consolidarea poziției puternice a Mega Image din zonele centrale ale Bucureștiului. Astfel, zonele pentru care instituția și-a exprimat îngrijorările de ordin concurențial, respectiv reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, sunt Amzei, Academiei și Perla.

Ca urmare, Mega Image a renunțat la achiziționarea magazinului Angst Perla, prin încheierea unui act aditional la contractul de vânzare-cumpărare.

Angajamentele propuse de Mega Image constau în cesionarea magazinelor Angst Amzei și Angst Academiei sau a unuia ori mai multor magazine din rețeaua Mega Image, ale căror vânzări aferente anului 2013 sunt egale sau mai mari cu vânzările realizate de respectivele unități.

Totodată, Mega Image s-a angajat să nu se implice în activitățile cesionate decât după trecerea unei perioade semnificative de 10 ani.

După analiza observațiilor formulate de către terți, Consiliul Concurenței poate solicita părților modificarea propunerilor și poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

În august, grupul belgian Mega Image a anunțat că a ajuns la un acord pentru a prelua 20 din cele 22 de magazine operate de rețeaua Angst, după ce compania locală s-a retras dintr-o colaborare cu Carrefour, tranzacția urmând să fie aprobată de Consiliul Concurenței.

Potrivit Mega Image, sunt estimate venituri anuale de 21 milioane de euro pentru cele 20 de magazine, care au fiecare suprafețe totale între 90 și 750 metri pătrați.

Grupul Angst a fost înființat în 1990, fiind o investiție româno-elvețiană. Firma este controlată de Sorin Minea, care deține 60% din acțiuni, restul de 40% fiind împărțit în mod egal între Liudmila Minea și Bernadette Martha Maria Wyrsch-Angst. Angst deține trei fabrici, la Buftea (carne proaspătă și preparate fierte, afumate), Salsi Sinaia (produse crud uscate) și Videle (procesare a laptelui).

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu 351 de unități sub mărcile Mega Image (175), Shop&Go (174), AB COOL FOOD (1) și Mega Drive (1).

În 2013, Mega Image a raportat un profit net de 55,1 milioane lei (12,5 milioane euro), în creștere cu 18%, la afaceri de 2,34 miliarde lei (530 milioane euro), cu 33% mai mari, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.