Meseria populară pe vremea lui Ceaușescu, dar care acum e pe cale de dispariție. Ion din Iași este unul dintre puținii români care o mai practică
Meșteșugul potcovitului s-a practicat de la apariția potcoavei în anul 400 î.Hr. Potcoava, asigurând o protecție suplimentară și prevenirea uzurii pentru copitele cailor care se deplasau pe distanțe lungi, a favorizat comerțul, transportul, războaiele la scară largă. Pe scurt, cu cât avea mai multe potcoave, o țară mică putea deveni un imperiu.
Potcoavele au fost pe cale de dispariție de la Al Doilea Război Mondial și răspândirea automobilelor. Caii sunt crescuți pentru cursuri de echitație, plimbări în natură, terapie și curse sportive. Meseria potcovarului pare a fi menită extincției.
Cel mai tânăr potcovar din România
Dar în multe dintre satele României de pe vremea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, caii încă erau vitali funcționării economiei rurale. Meșteșugul potcovitului era încă popular în anii comunismului, dar rezistă cu greu modernității din zilele noastre. La Iași, Ion Amariei (43 ani) a fost pasionat de meseria potcovitului încă din copilărie, fiind inspirat după un vecin de-al său din comuna Mogoșești. Pentru a se descurca cu banii, el s-a angajat și în construcții.
„Când eram mic, mama îmi zicea să plec la joacă. Eu mă duceam la nea Vasile, potcovarul de la noi din sat, ca să fur meserie. Așa mult îmi plăcea ce face! Îl întrebam: «Nea Vasile, ai cai». «Da-cum», îmi zicea. «Uită-te la mine cum fac». Așa am învățat meseria”, povestește Ion Amariei.
„După câțiva ani de învățat meserie am început să fac și eu treabă pe la oamenii care îmi aduceau caii. Unii au venit și de la Bacău să le potcovesc caii. Dar nu am făcut doar asta. Am lucrat și la măsline în Italia, și în construcții în Iași. E greu oriunde, dacă nu îți place munca (n.r. – râde)”, mai spune potcovarul din Iași.
Ioan Amariei vrea să transmită meseria mai departe
Într-un reportaj BZI, Ion Amariei spune că o fundație germană ajută românii să învețe meseriile tradiționale care sunt pe cale de dispariție.
„Mi-au spus că dacă îmi place, să practic această meserie. Am făcut cursurile și apoi, după ce le-am terminat, am început să colaborez cu diverse firme”.
Ion Amariei potcovește și copitele cailor Poliției Locale din Voinești. Acesta îi îngrijește de mai bine de un an.
„Le schimb potcoavele cam o dată la două luni. Durează o oră să pun o potcoavă, iar recordul a fost de 15 potcoave pe zi. Unii cai sunt mai liniștiți, alții nu. Dar se obișnuiesc cu mine și până la urmă stau la potcovit”, mai spune Ion Amariei, care susține că cei doi copii ai săi nu vor să ducă mai departe această meserie.
„Băiatul meu nu vrea să facă asta. Fata mă mai ajută, îmi aduce sculele, dar nu prea vor tinerii să facă meseria asta. Noi eram trei potcovari în Iași. Acum, am rămas doar eu. E o meserie din care se câștigă”.
Sursa: BZI