Metrorex a cumpărat trenuri prea late? Sindicalist: „Din peroane se vor tăia câte 5-10 centimetri”

Metrorex a cumpărat trenuri prea late? Sindicalist: „Din peroane se vor tăia câte 5-10 centimetri
Metrorex a cumpărat garnituri mult prea late, iar pentru punerea lor în circulație ar trebui „să se taie din peroanele" celor 14 stații de pe Magistrala 2 câte 5-10 centimetri. Declarația a fost făcută miercuri într-o conferință de presă de Ion Rădoi, președintele Unitatea Sindicatului Liber din Metrou (USLM).
Publicat: 30/04/2014, 21:03

Liderul de sindicat Ion Rădoi a precizat că este vorba despre trenuri noi de metrou care costă 98 de milioane de euro. Administrația Metrorex a comandat 16 trenuri, iar până în prezent au fost livrate șase, care ar fi trebuit puse în circulație din această lună, potrivit lui Rădoi.

Din cele 16 trenuri de metrou, patru sunt fabricate integral în Spania, de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF), restul de 12 urmând să fie montate la uzina Atelierul CFR Grivița.

Astfel că, pentru a le face loc noilor trenuri, Metrorex va fi obligată la costuri suplimentare, susține liderul de sindicat de la Metrou.”Nu știu suma, dar de suportat, o suportă Metroul. Noile trenuri ar fi trebuit să fie în circulație din aprilie. Nu știm cât durează modificările, pentru că sunt necesare în toate stațiile de pe magistrala 2″, a spus liderul sindical, potrivit Mediafax.

În replică, administrația Metrorex a negat informația, precizând, într-un comunicat, că trenurile de metrou sunt realizate cu respectarea tuturor normelor.

Societatea a încheiat, în 2011, un contract de achiziție a 16 trenuri noi de metrou cu firma CAF din Spania, atribuirea contractului realizându-se în urma unei licitații publice internaționale la care a participat și Bombardier Transportation din Suedia.

„Trenurile de metrou sunt realizate cu respectarea tuturor normelor de proiectare și asamblare aplicabile pentru acest tip de tren, iar dimensiunile acestora se încadrează întocmai în gabaritul de liberă trecere al trenului de metrou așa cum acest gabarit este precizat explicit în Instrucția 314M/1997”, susține Metrorex.

„Prețul oferit de firma CAF a fost de 97,012 milioane iar prețul oferit de firma Bombardier Transportation a fost de 117,595 milioane euro. Pe toată perioada de derulare a contractului de achiziție (întocmire documentație pentru organizarea procedurii de achiziție, a specificației tehnice, analiza și evaluarea ofertelor tehnice și financiare, avizarea documentațiilor tehnice de proiectarea a noului tren, analiza rezultatelor testelor statice, de tip și de serie) SC Metrorex SA a fost asistată în calitate de consultant de către asocirea Systra SA – Franța și Metroul SA -România”, precizează compania.

Trenurile de metrou realizate de firma CAF au început să sosească la București înecembrie 2013, în prezent fiind recepționate preliminar șase dintre acestea, aflate în diverse stadii de testare dinamică de tip/serie pe rețeaua de metrou.

Tot firma CAF a asamblat, la Atelierele Grivița din București, alte patru trenuri, care sunt în diferite stadii de testare statică.

foto construim-romania.ro

În plus, societatea afirmă că nu au fost constatate interferențe între gabaritul static al trenului nou de metrou și infrastructura metroului și nici între gabaritul cinematic al trenului nou de metrou și infrastructura metroului în zona tunelelor de metrou, a sistemului de alimentare cu energie electrică sau a instalațiilor de semnalizare.

„Din acest motiv, începând cu data de 08.01.2014 s-au efectuat și se efectuează în continuare, atât ziua (pe distanța cuprinsă între stația de metrou Dimitrie Leonida – stația de metrou Apărătorii Patriei), cât și noaptea (alternativ pe întreaga distanță a magistralelor 1, 2 și 3) probe interne, teste de tip și de serie cu toate cele șase trenuri aflate în locațiile Metrorex, fără a « lovi peroanele »”, se mai arată în comunicatul companiei.

Metrorex menționează că sunt zone unde au fost constatate interferențe cuprinse între 1 și 12 mm între gabaritul cinematic al trenului (gabarit cinematic care a fost simulat prin atașarea de piese de polistiren având grosimi cuprinse între 40 și 80 mm pe suprafața exterioară a trenului în punctele unde apar cele mai mari deplasări ale caroseriei trenului în timpul mersului) și marginea peroanelor la 10 peroane dintr-un total de 90, pe o distanță de 98 m dintr-un total de 951,2 m cât măsoară lungimea tuturor peroanelor celor 45 de stații de metrou, cât și cauza principală de apariție a acestor interferențe.

Astfel, cauza ar fi construirea unor peroane, la unele stații realizate până în anul 1985, cu toleranțe mai mari, în anumite zone ale acestora, față de cotele stabilite prin „Instrucția nr. 314M privind normele și toleranțele pentru constructia, reparația și întreținerea căii de rulare la metrou, ediția 1997”.

„SC Metrorex SA asigură opinia publică și utilizatorii metroului bucureșten că noile trenuri de metrou fabricate de firma CAF respectă întru totul normele tehnice impuse de standardele românești și europene aplicabile pentru acest tip de vehicul, se încadrează ca și dimensiuni în limitele impuse de gabaritul de liberă trecere al construcțiilor existente în metrou așa cum acestea sunt foarte clar și explicit prezentate în „Instrucția nr. 314M privind normele și toleranțele pentru constructia, reparația și întreținerea căii de rulare la metrou, ediția 1997″ și vor fi introduse în circulație imediat după efectuarea probelor de anduranță impuse prin contract, respectiv de parcurgere a 20.000 km de către primul tren și a 2.000 km de către celelalte trenuri fără călători, în condiții reale de circulație pe magistralele 1, 2 și 3, printre trenurile cu călători”, mai precizează Metrorex.

Potrivit sursei citate, utilizarea noilor trenuri de metrou în serviciul comercial se va realiza numai după ce firma CAF va obține Agrementul tehnic feroviar care se emite numai de către Autoritatea Feroviară Română (AFER) și care certifică faptul că trenul corespunde tuturor cerințelor tehnice și de siguranță impuse de standardele românești și europene aplicabile pentru acest tip de vehicul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
O familie locuiește de peste 40 de ani într-o casă din mijlocul unui sens giratoriu...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu, parastas de pomenire pentru Silviu Prigoană. Unde și când va avea loc evenimentul...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Loredana, costume speciale pt show-ul aniversar. Unde și-a făcut vedeta toate hainele pe care a...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Scandal la înmormântarea lui Liam Payne. Familia artistului nu vrea ca managerul său să fie...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?