Prima pagină » Economic » Microsoft România are un nou director general

Microsoft România are un nou director general

Microsoft România are un nou director general
Microsoft România va fi condusă de Kostas Loukas, fost responsabil al grupului american de software pentru Cipru și Malta, acesta înlocuindu-l pe Sorin Eftene, directorul general interimar, după ce Ronald Binkofski a preluat șefia subsidiarei Microsoft din Polonia.

Loukas și-a inceput cariera la Microsoft Grecia în funcția de controlor financiar, în 2005, după care timp de trei ani a ocupat poziția de director financiar și administrativ. În 2009 el a fost director general interimar al Microsoft Grecia, pentru un an, iar în 2010 a fost numit director de marketing și operațiuni în cadrul aceleiași companii. Din ianuarie 2012 Kostas Louka conduce afacerile Microsoft pentru Cipru și Malta.

„Pentru a identifica cea mai potrivită persoană pentru acest rol, am efectuat o căutare extinsă, în rândul unor candidați foarte bine pregătiți, atât din România cât și din afara țării, din Microsoft și din afara companiei”, a declarat într-un comunicat președintele Microsoft Central & Eastern Europe, Don Grantham.

Ronald Binkofski a condus Microsoft România în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013.

Înființat în 1975, Microsoft este cel mai mare producător de software, servicii și tehnologii Internet pentru calculatoare personale și pentru mediul de business.

Citește și