Prima pagină » Economic » Miliardarul Mittal se întâlnește de urgență cu Hollande, după acuze dure din partea unui ministru

Miliardarul Mittal se întâlnește de urgență cu Hollande, după acuze dure din partea unui ministru

Miliardarul Mittal se întâlnește de urgență cu Hollande, după acuze dure din partea unui ministru
Miliardarul indian Lakshmi Mittal va sosi marți la Paris pentru discuții de urgență cu președintele Francois Hollande, după ce conflictul cauzat de planurile grupului ArcelorMittal de a închide unele operațiuni din Franța au atras acuze dure, de "minciună" și "șantaj", din partea unui ministru.

Miliardarul indian Lakshmi Mittal va sosi marți la Paris pentru discuții de urgență cu președintele Francois Hollande, după ce conflictul cauzat de planurile grupului ArcelorMittal de a închide unele operațiuni din Franța au atras acuze dure, de „minciună” și „șantaj”, din partea unui ministru, informează Mediafax.

Întâlnirea aranjată în grabă pentru marți seară la palatul Elysee vine la numai o zi după ce ministrul Industriei, Arnaud Montebourg, a lansat un atac dur la adresa grupului condus de Mittal, ArcelorMittal, afirmând, între altele, că vrea ca producătorul de oțel să plece din Franța.

Persoane apropiate lui Mittal, președinte, director general și principal acționar al ArcelorMittal, au afirmat că acesta a fost „extrem de șocat” de atacul lui Montebourg, cauzat de planurile grupului de a închide două furnale din Franța.

Oficiali francezi au declarat că sunt nemulțumiți de limbajul folosit de ministrul Industriei, însă au insistat că acesta are dreptate când spune că Mittal nu și-a respectat angajamente asumate în 2006 și 2009 în privința celor două furnale. ArcelorMittal neagă aceste afirmații.

Disputa va amplifica temerile marilor companii privind sentimentele ostile mediului de afaceri în interiorul guvernului socialist al lui Hollande. Montebourg, un critic vocal al globalizării, a lansat un atac similar împotriva familiei Peugeot din cauza unor planuri de a închide fabrica Aulnay de lângă Paris.

Directorul general al unuia dintre cei mai mari angajatori industriali din Franța a declarat pentru Financial Times, sub protecția anonimatului, că ministrul crează Franței în lume o imagine „deloc bună”.

„Nu vrem ArcelorMittal în Franța pentru că nu respectă Franța”, a declarat ministrul într-un interviu publicat luni de un ziar din Franța.

Montebourg a acuzat Mittal Steel, care a preluat compania Arcelor din Luxembourg în 2006, de „minciună” și „nerespectarea angajamentelor” asumate față de statul francez.

ArcelorMittal, cu 20.000 de angajați în Franța, vrea să închidă două furnale ale combinatului de la Florange, 629 de posturi urmând să devină „redundante”.

Ministrul a încercat după publicarea interviului să atenueze din tonul dur.

„Când am spus «Nu mai vrem ArcelorMittal în Franța» am vrut să spun că nu mai vrem metodele grupului”, a declarat Montebourg, adăugând, însă, că acestea includ „șantaj și amenințări”.

Situația angajaților de la Florange a jucat un rol important în alegerile prezidențiale din acest an din Franța, câștigate de Hollande pe o platformă de susținere a locurilor de muncă.

Mittal a lăsat statului francez până la începutul lunii decembrie să găsească un cumpărător pentru furnalele de la Florange, înainte de a le închide definitiv. Grupul intenționează să păstreze restul operațiunilor de la Florange, unde lucrează în total 2.000 de angajați.

Montebourg vrea ca toate operațiunile de la Florange să fie scoase la vânzare, afirmând că poate găsi astfel un cumpărător. În cazul în care Mittal refuză, Montebourg amenință cu naționalizarea întregului combinat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an