MINELE DE LA CERTEJ. De ce a aflat Rovana Plumb abia după două luni despre un aviz de mediu acordat pentru exploatarea cu cianuri
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunțat că ministerul a depus marți, la Tribunalul București, cererea de anulare a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, precizând că a solicitat cercetarea persoanelor responsabile de semnarea acestui acord „ilegal și iresponsabil”.
Proiectul Certej este prima exploatare a aurului pe scară largă pe bază de cianuri din România, care a primit acordul de mediu. Certej se află în așa-numitul patrulater aurifer al României, o zonă din Munții Apuseni, care cuprinde minele din zona Roșia Montană, Bucium, Baia de Arieș, Almaș, Brad și Săcărâmb.
Reacția ministrului Plumb, la două luni după acordarea avizului
Canadienii de la Eldorado Gold Corporation, care dețin 80% din Deva Gold SA, au obținut încă din 9 iulie avizul de mediu pentru începerea exploatării de aur din cadrul localității Certeju de Sus, din județul Hunedoara, dar ministrul Plumb a susținut că a aflat despre acordarea acordului de mediu abia la începutul lunii septembrie.
Cu toate acestea, proiectul pentru acordul de mediu a fost postat pe site-ul Agenției Naționale pentru Mediu timp de 30 de zile. În plus, una dintre actualele consiliere ale ministrului Plumb, Georgeta Barabaș, a fost anterior director al Agenției pentru Protecția Mediului Deva, în același județ unde se află proiectul minier Certej.
În urmă cu două săptămâni, ministrul Rovana Plumb a dispus demiterea directorului executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului (ARPM) Timișoara care a aprobat acordul de mediu pentru proiectul minier de la Certej. Ea a susținut că a aflat abia atunci, la două luni de la emiterea acordului de mediu, despre această decizie a ARPM Timișoara.
Avizul de mediu este considerat de canadieni drept „ultima piatră de hotar” înainte de demararea proiectului minier, potrivit unui comunicat de la finele iulie al Eldorado Gold Corporation. Practic, după acest acord, investitorii canadieni urmează să obțină de la primăria Certeju de Sus autorizația de construcție, pentru a demara prima fază a proiectului minier.
Proiectul acordului de mediu a stat 30 de zile pe site-ul Agenției pentru Mediu
Gabriela Lambrino, director executiv Agenția Regională pentru Protecția Mediului Timișoara, instituție care a emis acordul de mediu pentru proiectul Certej, spune însă că proiectul de acord de mediu pentru Certej a stat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului timp de 30 de zile, pentru dezbatere publică, așa cum prevăd procedurile legislative. „La finalul perioadei alocate dezbaterii publice, pentru că nu am avut contestații, noi am fost obligați, potrivit legislației, să emitem acordul de mediu”, a explicat, pentru gândul, Gabriela Lambrino, care a explicat că întreaga procedură derulată a durat cinci ani.
Directorul executiv al ARPM Timișoara: Guvernul poate da o HG care să interzică definitiv exploatarea cu cianuri
– „Acum două săptămâni la Agenția pentru Protecția Mediului Timișoara a venit o comisie, în urma unui ordin al ministrului Mediului, formată din membri ai Corpului de Control al ministrului Mediului, ai Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului pentru a verifica documentele care au stat la baza emiterii acordului de mediu pentru proiectul minier Certej. La final nu a fost întocmit un proces verbal. Nici până acum nu am primit concluziile controlului și dacă au fost găsite eventuale nereguli”, spune Lambrino.
– „Dacă autoritățile doreau interzicerea exploatării aurului pe bază de cianuri în România, Guvernul ar fi putut da o hotărâre de Guvern prin care să interzică definitiv exploatarea pe bază de cianuri în România. La nivelul UE a fost, în urmă cu câțiva ani, o propunere în acest sens, dar nu a fost materializată”, a arătat Lambrino.
Explicația consilierei ministrului pentru că nu și-a informat șefa despre proiectul cu cianuri de la Certej: „Atunci nu eram consiliera ei”
Georgeta Barabaș, consiliera ministrului Rovana Plumb, fost director al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Deva a participat la multe dintre ședințele în care s-a discutat despre proiectul minier Certej, susține Lambrino.
Barabaș, care a fost numită în 25 iunie a.c. în funcția de consilier pe probleme tehnice al ministrului Plumb, ne-a precizat că a participat la trei dezbateri publice în care s-a discutat despre proiectul de la Certej.
Întrebată dacă a informat-o pe ministrul Mediului despre proiectul pentru acordul de mediu care a stat pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului timp de 30 de zile, până la începutul lunii iulie, Barabaș a explicat: „La acea vreme nu eram consiliera dnei ministru, ca să o informez”, s-a scuzat ea, adăugând că nici după ce a devenit consiliera ministrului nu a discutat despre acest subiect cu ministrul Plumb.
„Cu doamna ministru am discutat de necesitatea de reglementare a acestui domeniu”, a declarat pentru gândul Georgeta Barabaș. Ea ne-a mărturisit, fără a da alte detalii, că în câteva zile își va părăsi postul de consilier al ministrului Mediului pentru a se întoarce în funcția de șef al Agenției pentru Protecția Mediului Deva.
Citește și Șeful Agenției de Protecția Mediului Timișoara:Nu voi revoca acordul de mediu pentru Certej, e legal
Directorul general al Deva Gold: „Nu am nimic pe conștiință”
La rândul său, directorul Deva Gold a declarat pentru gândul că a aflat din presă de cererea Ministerului Mediului de anulare a acordului de mediu pentru Certej.
„Nu am nimic pe conștiință. Noi am urmat întocmai îndrumarul cu procedurile formulat de Agenția de Mediu. Dacă s-a greșit cu ceva, vom vedea. Așteptăm detalii de la Agenția de Mediu, să vedem dacă s-a strecurat vreo eroare omenească undeva”, a declarat, pentru gândul, directorul general al Deva Gold, Nicolae Stanca.
El a spus că pe 9 iulie proiectul de la Certej a primit acordul de mediu, apoi a urmat o perioadă în care puteau fi depuse contestații. „Ulterior am primit prin corespondența secretă, așa cum se practică în astfel de cazuri, acordul de mediu în forma scrisă. Are peste 200 de pagini și o serie de condiții”, ne-a declarat Nicolae Stanca.
Efecte „colaterale”. Declarațiile lui Ponta prăbușesc cursul acțiunilor Gabriel Resources
Luni, pe bursa de la Toronto, acțiunile companiei Gabriel Resources, dezvoltatorul proiectului de la Roșia Montană, au scăzut puternic, cu 12%, ajungând la 1,83 dolari.
Analiștii pun scăderea acțiunilor Gabriel Resources pe seama „reglementării haotice în domeniul mediului” și a reacțiilor politicienilor de săptămâna trecută, menționând amenințările premierului Victor Ponta privind anularea proiectului minier Certej.
Eldorado a reacționat la sfârșitul săptămânii trecute, anunțându-și convingerea că acordul de mediu, acordat în luna iulie a acestui an de autoritățile de mediu române, a fost primit în deplină conformitate.
Potrivit unor informații prezentate de organizațiile de mediu, proiectul minier de la Certej, care ocupă o suprafață de 456 hectare, presupune procesarea a 45 milioane tone de minereu – cu o concentrație de 1,8 grame de aur pe tonă de minereu – și utilizarea unei cantități de cianură de sodiu de 1653 tone pe an, timp de 16 ani. Ca și în cazul proiectului Roșia Montană, reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură și metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafață totală de 63 de hectare.
Premierul Victor Ponta i-a cerut recent ministrului Mediului, Rovana Plumb, să prezinte în ședința de guvern situația exploatației miniere de la Certej și să ia măsuri pentru respectarea reglementărilor de mediu, susținând că problemele sunt generate de fosta guvernare PDL, care „pentru șpagă dă orice”.