Minerii olteni au obținut UN SPOR DE 1.000 de lei brut la salariu. Nu vor fi sancționați pentru greva ILEGALĂ

Publicat: 17 01. 2019, 17:53

Discuțiile dintre sindicaliștii CEO și reprezentanții Ministerului s-a încheiat, iar liderii muncitorilor merg să prezinte greviștilor sporurile obținute, pentru a-i convinge să-și reia activitatea.

În urma negocierilor dintre reprezentanții Ministerului Energiei, conducerea CEO și reprezentanții sindicatelor, s-au obținut următoarele sporuri:

– pentru personalul muncitor din activitatea de producție, mentenanță, transport cărbune, 1.000 de lei brut, respectiv 585 lei net;

– pentru conducători formațiilor de lucru din activitatea de producție, mentenanță, transport cărbune, 700 de lei brut, respectiv 409 lei net;

– pentru personalul de conducere din activitatea de producție, transport cărbune, 500 de lei brut, respectiv 292 lei net.

De asemenea, vor fi acordate vouchere pentru vacanță de 1.450 lei începând cu data de 1 mai 2019 și prime de Paști, prime de ziua meseriei, reprezentând un venit net de 330 de lei.

„Administrația se angajează să nu sancționeze salariații, cu condițiile recuperării timpului de lucru. Soluțiile găsite sunt în condițiile reluării imediate a a activității,” a declarat Sorin Boza, directorul general CE Oltenia.

Chiar dacă oamenii sunt în continuare nemulțumiți, ministrul Energiei Anton Anton consideră că soluțiile găsite sunt bune.

„Am venit la Târgu Jiu pentru a restabili legătura dintre angajați și conducerea companiei. Și am venit având clar în minte un singur rol: rolul de garant. În urma discuțiilor, au rezultat niște soluții și eu garantez că se vor întâmpla. Nu există un dubiu și sindicatele au apreciat acest lucru. Acum câteva zile, au avut temeri că una discutăm și apoi nu se vor realiza.

Totul se va întâmpla în condițiile în care se va relua munca în cariere. Știu că oamenii sunt nemulțumiți. Am reușit și am discutat astăzi, am asistat la discuții, nu am intervenit, dar am asistat la aceste discuții și cred că soluțiile sunt avatajoase și nu desființează compania. Dacă nu reușim să relumăm azi activitatea, mi-e tare greu să spun ce se va întâmpla,” a declarat ministrul Anton.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vișan a atras atenția că și Complexul Energetic Oltenia trebuie să-și onoreze obligațiile contractuale, pentru a evita plata unor daune consisiente.

„Ca atare, în toată această perioadă, Complexul Energetic Oltenia și-a îndeplinit această obligație, a funcționat și a asigurat energia pe care o avea contractată. Oprirea blocului de la Rovinari a fost înlocuită tot în cadrul Complexului Energetic Oltenia cu alt grup de la Ișalnița. Oprirea celui de-al doilea grup de la Rovinari, dată de stocurile de cărbune, este compensată de pornirea unui bloc la Turceni. Dacă nu se începe lucrul, această companie are o mare problemă și asta înseamnă conștientizarea de la domnul Boza, până la ultimul angajat, de la mine, de fapt, până la ultimul angajat. Că avem o problemă, și ca atare, normalitatea înseamnă să începem lucrul. La această dată, Sistemul Energetic funcționează fără nicio abatere,” a declarat Vișan.

Protocolul semnat în urma negocierilor va fi prezentat minerilor care se află de șase zile în grevă, pentru a decide dacă sunt satisfăcuți și dacă vor relua lucrul.