Prima pagină » Economic » Ministerul Agriculturii mizează pe atragerea în 2014 a unor fonduri europene de 2,9 miliarde de euro

Ministerul Agriculturii mizează pe atragerea în 2014 a unor fonduri europene de 2,9 miliarde de euro

Ministerul Agriculturii mizează pe atragerea în 2014 a unor fonduri europene de 2,9 miliarde de euro
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că Ministerul Agriculturii va atrage, în 2014, fonduri europene de 2,9 miliarde de euro, arătând că agricultura a mers bine și are un potențial de a merge foarte bine în continuare.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a afirmat că fondurile europene sunt principala sursă de finanțare pentru agricultură și că în 2012 Ministerul Agriculturii a atras fonduri europene de 2,5 miliarde de euro, în 2013 – 2,7 miliarde de euro, iar în 2014 va atrage 2,9 miliarde de euro.

 

„Tratăm cu deosebită atenție acest domeniu, pentru că agricultura cred că a mers bine și are un potențial de a merge foarte bine în continuare”, a afirmat Constantin.
El a spus că în acest an pentru prima dată plățile directe, subvențiile în agricultură au fost plătite către fermieri înainte de campania agricolă de primăvară, arătând că Agenția de Plăți în Agricultură a plătit aproape 900 milioane de euro.

„În acest an am reușit pentru prima dată ca plățile directe, subvențiile în agricultură să fie plătite înainte de campania de primăvară către fermieri. În numai trei luni de zile din acest an, agenția de plăți în agricultură a plătit aproape 900 milioane de euro”, a afirmat Constantin.
El a mai arătat că „oamenii sunt mulțumiți, se dau la timp banii care li se cuvin și pot să-și facă pregătirile pentru primăvară și toamnă”.

 

 

Citește și