Ministerul Economiei: Toate pretențiile Roman Copper sunt nefondate. Garanția depusă nu le-a fost încă restituită
Toate pretențiile companiei canadiene Roman Copper în privința privatizării Cuprumin Abrud, așa cum au fost consemnate în cererea de chemare în judecată a statului român, sunt nefondate, este de părere șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), instituție aflată în subordonarea Ministerului Economiei. El a adăugat că nu poate prezenta nici un pronostic cu privire la vreo soluție.
„Există un proces pe rolul instanțelor judecătorești românești început de Roman Copper, ca urmare a eșecului în semnarea contractului de privatizare. Urmează să analizăm cererea lor de chemare în judecată, pretențiile pe care le-au formulat și modul în care sunt formulate și să vedem dacă statul român este descoperit în vreun fel pentru faptul că nu a semnat acel contract”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, Remus Vulpescu, directorul general al OPSPI.
„Poziția oficială a OPSPI este că toate pretențiile companiei Roman Copper, așa cum au fost ele consemnate în cererea de chemare în judecată și în invitația de conciliere, care a precedat această cerere, sunt nefondate. Desigur, urmează să analizăm în continuare. Nu pot prezenta nici un pronostic cu privire la o eventuală soluție”, a arătat Vulpescu.
Șeful OPSPI a precizat că statul român nu a restituit încă garanția pentru participarea la licitație depusă de reprezentanții companiei canadiene în cadrul procesului de privatizare a Cuprumin. „Dacă noi păstrăm garanția, asta poate însemna fie că am avut dreptate să nu încheiem contractul, fie că vom ajunge la o formă de contract care ar putea fi semnată”, a precizat Remus Vulpescu.
Roman Copper a atacat în instanță statul român, acuzând OPSPI că „a încetat unilateral discuțiile” cu firma canadiană pentru Cuprumin Abrud, deși aceasta câștigase licitația pentru preluarea societății miniere.
Reluarea procesului de trecere în proprietate privată a Cuprumin a fost asumată în discuțiile cu FMI.
Citește și Australienii de la Oz Minerals, interesați în continuare de preluarea Cupru Min: „Vom monitoriza situația. Dacă se reia licitația, vom analiza opțiunile”
Cuprumin deține exploatarea Roșia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.
Firma canadiană Roman Copper a câștigat în primăvară licitația pentru preluarea pachetului integral de acțiuni al Cupru Min, la prețul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste prețul de pornire a licitației, de 57,3 milioane euro.
Termenul de semnare a contractului a expirat însă pe 6 aprilie, dar firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanție pentru investițiile de mediu, să achite în maximum o lună de la avizul Consiliul Concurenței prețul pentru acțiuni și să accepte publicarea documentului de privatizare, asftel că acordul nu a fost semnat.
Statul român a anunțat la expirarea termenului limită pentru privatizarea Cupru Min Abrud că va relua licitația pentru vânzarea Cupru Min, după eșecul negocierilor cu firma canadiană Roman Copper.
La licitația cu strigare pentru vânzarea pachetului integral de acțiuni al Cupru Min s-au înscris, în afară de Roman Copper, alte trei companii, respectiv Oz Minerals (Australia), Dundee Holding BV (Olanda) și Ellatzite Med Ad din Bulgaria, ultima fiind însă descalificată.