Ministerul Economiei va prezenta în Guvern un memorandum cu „soluția optimă pentru ieșirea din criză a Oltchim”
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a prezentat miercuri în ședința de Guvern o notă privind situația combinatului Oltchim Râmnicu Vâcea, urmând ca, „ulterior”, Ministerul Economiei să prezinte un „Memorandum care va detalia soluția optimă pentru ieșirea din criză a societății”, se arată pe site-ul Executivului.
Premierul Victor Ponta a declarat marți că ministrul Economiei „discută în aceste zile cu oficialii FMI calendarul de restructurare și reluare a procedurii de privatizare a Oltchim”.
În nota prezentată în Guvern se arată că, la sfârșitul anului trecut, veniturile totale ale Oltchim erau de 816,47 milioane de lei, cheltuielile totale de 1,21 miliarde de lei, iar datoriile combinatului au ajuns la 2,68 miliarde de lei.
Numărul de angajați ai combinatului Oltchim era la finele anului trecut de 3.307 salariați.
Pe de altă parte, valoarea estimată pentru investiții în curs este de 92 milioane euro, iar pentru investiții noi, de 141,5 milioane euro.
Nota arată că principalii creditori ai Oltchim au semnat, în 13 noiembrie anul trecut, un acord pentru „crearea unui cadru de cooperare pentru stabilizarea financiară a societății care să asigure protejarea drepturilor, angajaților, acționarilor și creditorilor (BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM, CFR Marfă etc.)”.
Premierul Victor Ponta a recunoscut marți că Oltchim este unul dintre subiectele dificile pe care autoritățile le au de negociat cu reprezentanții FMI.
„Punctul cel mai dificil în discuțiile cu cei de la FMI este partea de reforme structurale. Mai direct, ce facem cu companiile din energie pe care trebuie să le listăm la Bursă, când le listăm sau, mai bine zis, când vindem o parte din acțiuni, Oltchim, CFR Marfă, adică cele care produc pierderi pe care le suportăm cu toții, pentru că fie prin subvenții, fie prin pierderi la buget, fie printr-un management defectuos”, a declarat marți Victor Ponta.
El a explicat că FMI a cerut autorităților să nu mai accepte pierderi la Oltchim.
„Ei au zis: > Domnule, nu este normal să o închidem, nu este doar o problemă socială fantastică, dar este și păcat din punct de vedere economic. >. Nu a venit atunci probabil ori pentru că a văzut circoteca cu Dan Diaconescu, ori nu a venit pentru că probabil a zis >”, a mai spus marți Ponta.
Gândul a scris că rezolvarea situației combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea reprezintă una dintre marile provocări ale Guvernului Ponta II pentru 2013.