Prima pagină » Economic » Ministerul Finanțelor recunoaște, în pline discuții cu FMI, că Transporturile nu vor face nicio privatizare în 2012

Ministerul Finanțelor recunoaște, în pline discuții cu FMI, că Transporturile nu vor face nicio privatizare în 2012

Ministerul Finanțelor recunoaște, în pline discuții cu FMI, că Transporturile nu vor face nicio privatizare în 2012
Ministerul Finanțelor Publice arată într-un document, elaborat chiar în perioada negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, că Ministerul Transporturilor nu va realiza nicio privatizare în acest an, deși prin acordul stand-by erau programate vânzarea CFR Marfă și a 20% din compania Tarom.

Ministerul Finanțelor Publice arată într-un document, elaborat chiar în perioada negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, că Ministerul Transporturilor nu va realiza nicio privatizare în acest an, deși prin acordul stand-by erau programate vânzarea CFR Marfă și a 20% din compania Tarom, informează Mediafax.

„Singura acțiune de privatizare preconizată a fi realizată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de a aduce venituri din vânzare de acțiuni se referă la vânzarea pachetului de acțiuni reprezentând 20% din capitalul social al TAROM, iar aceasta, deși se fac eforturi pentru atragerea investitorilor de portofoliu și de retail pe piața de capital, este susceptibilă de a nu fi realizată datorită lipsei de interes a acestora în contextul crizei economice actuale”, se spune în documentul citat.

Ministerul Finanțelor precizează chiar că potrivit acordurilor cu FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, programul de privatizare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru 2012 cuprindea, cu termene de realizare, privatizarea integrală a CFR Marfă și vânzarea a 20% din acțiunile Tarom.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci