Prima pagină » Economic » Ministerul Mediului anunţă lansarea programului dedicat instalării panourilor fotovoltaice pentru biserici şi instituţii sociale

Ministerul Mediului anunţă lansarea programului dedicat instalării panourilor fotovoltaice pentru biserici şi instituţii sociale

Ministerul Mediului anunţă lansarea programului dedicat instalării panourilor fotovoltaice pentru biserici şi instituţii sociale

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a lansat vineri, la Bacău, Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unităţi de cult, instituţii şi autorităţi publice din sistemul naţional de asistenţă socială.

Potrivit Ministerului Mediului, programul se adresează şi entităţilor juridice non-profit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale.

Programul are un buget de 250 milioane lei, iar cuantumul finanţării este de maxim 1.000.000 lei şi se acordă în procent de 100% din contravaloarea cheltuielilor eligibile.

Astăzi am trimis la Monitorul Oficial ghidul de finanţare pentru acest program, prin care vom finanţa sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW şi maximă de 200 kW pentru biserici, entităţi din sistemul naţional de asistenţă socială, ONG-uri din domeniu. Beneficiul unui astfel de program nu înseamnă doar un aer mai curat, dar mai ales o valoare mai mică a facturilor fiscale pe care beneficiarii le plătesc pentru utilităţi în fiecare lună şi servicii  sociale mai bune pentru oamenii care beneficiază de aceste centre. Finanţarea este 100%, practic primăria sau centrul social nu trebuie să pună niciun ban. Aşadar, nu pot decât să aştept ca un număr cât mai mare de primării, ong-uri din domeniul asistenţei sociale, unităţi de cult să acceseze acest program. Vom avea o supracontractare de 100%, ceea ce înseamnă că vom primi proiecte în limita a 500 milioane de lei, chiar dacă bugetul iniţial este de 250 milioane lei şi sper ca cât mai multe UAT-uri să depună proiecte şi să fie eligibile, spune ministrul Mircea Fechet.

Categoriile de solicitanţi eligibili sunt: unităţile de cult care aparţin cultelor religioase recunoscute din România, instituţiile publice/autorităţile administraţiei publice centrale şi/sau locale din sistemul naţional de asistenţă socială, entităţile juridice non-profit, acreditate pentru furnizarea de servicii sociale, potrivit legii.

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele: cheltuielile cu achiziţia, montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de minim 30 kW şi o putere maximă instalată de 200 kW; cheltuielile cu consultanţa, respectiv poziţia 3.7 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 4% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază; cheltuielile pentru proiectare, respectiv poziţia 3.5 din conţinutul-cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în limita a 6% din contravaloarea cheltuielilor eligibile aferente investiţiei de bază; cheltuieli aferente marjei de buget şi pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ în cuantum de 50% din valoarea prevăzută la poziţia 7 din conţinutul cadru al devizului general prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare; TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Înscrierea solicitantului în program se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de către AFM prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor prevăzute în ghidul de finanţare.

Valoarea maximă acordată cu titlu de finanţare, de 1.000.000 lei, este cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.

Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului. Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil. În cadrul unei sesiuni de înscriere poate fi aprobată o singură cerere de finanţare depusă de către un solicitant.

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 18 luni de la semnarea contractului de finanţare, termen în care trebuie realizată instalaţia şi obţinut certificatul de racordare.

CITEȘTE ȘI:

Lista cu toţi beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice, aprobată de AFM

Guvernul a aprobat un buget RECORD de două miliarde de lei pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în 2024

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?