Ministerul Transporturilor va returna banii GFR, după eșuarea privatizării CFR Marfă
Contul escrow de 20 de milioane de euro al GFR a fost deblocat, companiei urmând să-i fie returnată și garanția de 10 milioane de euro aferentă licitației pentru CFR Marfă, a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, adugând că noul calendar al privatizării va fi discutat cu FMI și CE.
„CFR Marfă, după cum bine știți, își continuă procedura de privatizare. Zilele acestea avem întâlniri cu partenerii de la FMI și CE și vom discuta calendarul (…) Săptămâna aceasta, începând de mâine, ne vom întâlni și vom discuta punct cu punct acest calendar, astfel încât la sfârșitul săptămânii, în ședința de Guvern, să pot prezenta calendarul în principiu agreat”, a declarat Mănescu, la o conferință pe tema transporturilor organizată de ambasada Marii Britanii, citată de Mediafax.
Mănescu a adăugat că GFR, companie deținută de omul de afaceri Gruia Stoica, va primi înapoi garanția de 10 milioane de euro, așa cum au indicat consultanții CFR Marfă.
Totodată, companiei GFR i-a fost deblocat contul escrow în care a depus 20 de milioane de euro ca avans pentru acțiunile CFR.
Secretarul de stat Cristian Ghibu nu va conduce și următoarea procedură de privatizare a CFR Marfă, a mai spus Mănescu, răspunzând unei întrebări.
După eșecul tranzacției pentru CFR Marfă, Gruia Stoica a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfă restituirea de urgență a garanției de 10 milioane de euro, precum și a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a îndeplini condițiile de preluare a companiei.
El s-a declarat surprins de declarația Ramonei Mănescu, care afirmase că este analizată oportunitatea reținerii garanției.
GFR a depus o garanție de 10 milioane de euro și a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acțiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro.
Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut însă finaliza la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu și-au dat acordul pentru schimbarea acționariatului, iar Consiliul Concurenței nu a avut timpul necesar pentru a se pronunța asupra tranzacției.
Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să înceapă procedurile pentru o nouă privatizare a companiei, proces care să fie încheiat până în vara anului viitor.