Prima pagină » Economic » Ministerul Turismului susține că până acum, turiștii români nu au fost afectați de falimentul Thomas Cook

Ministerul Turismului susține că până acum, turiștii români nu au fost afectați de falimentul Thomas Cook

Ministerul Turismului susține că până acum, turiștii români nu au fost afectați de falimentul Thomas Cook
Până în acest moment, nu au fost depuse sesizări din partea turiștilor români care au contractat servicii sau pachete turistice de la Thomas Cookm, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.

Din datele prezentate în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Ministerului Turismului, nu rezultă faptul că, la ora actuală, ar exista cetățeni români aflați în dificultate astfel încât să necesite repatrierea.

Marți, la Ministerul Turismului a fost organizată o ședință de lucru la care au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români afectați și aflați în situații deosebite să solicite asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice sau ale oficiului consular competent din statul de reședință, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii call center în regim de permanență.

Citește și