„Am discutat cu reprezentnții IMM-urilor, inclusiv pe perioada Președinției României la Consiliul UE, și am constatat că nu sunt pregătiți pentru no-deal Brexit, nu remarcă efectul global de domino, impactul asupra lanțurilor valorice și schimburilor comerciale. No-deal Brexit va însemna revenirea la prevederile acordurilor comerciale multilaterale, sub egida Organizației Mondiale a Comerțului, prin urmare vor fi aplicate taxele vamale la nivelul clauzei națiunii celei mai favorizate. Indiferent de sectorul de activitate, companiile trebuie să aibă în vedere taxele vamale practicabile la nivelul OMC, atât de către UE, în cazul importurilor din UK, cât și de către UK, în cazul exporturilor către această țară. La acestea se vor adăuga bariere netarifare, măsuri sanitare și fitosanitare, proceduri și controale vamale ș.a”, a spus ministrul.
Ministrul Ștefan- Radu Oprea a participat la Industry Day, eveniment organizat, marți, de către Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România. În context, ministrul român a apreciat că o companie ar trebui să evalueze impactul direct al Brexit asupra comerțului și lanțurilor de producție și aprovizionare din care face parte și să angajeze discuții cu partenerii de afaceri.
La eveniment au participat Andrew Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Lazăr Comănescu, senior advisor CCIR precum și reprezentanți ai Guvernului britanic din domeniul vamal, agricultură, mediu, standarde alimentare, transport și industrie.
Marea Britanie este un partener comercial important al României, în 2018 exporturile românești către această piață înregistrând o valoare de 2,874 miliarde euro, adică 5,5% din totalul exporturilor României către statele membre UE. România a exportat în 2017 servicii în valoare de 1,688 miliarde euro în Regatul Unit, reprezentând 10,05% din totalul serviciilor exportate către statele membre ale UE.