Ministrul Afacerilor Europene îl contrazice pe ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi: „Nu s-a luat niciun fel de decizie în privința cuantumului corecției”
Reprezentanții Comisiei Europene (CE) au solicitat corecții în valoare de peste 141 de milioane de euro pentru plăți nejustificate realizate din fonduri europene și pentru cheltuieli neeligibile, a declarat Ovidiu Silaghi care a prezentat, vineri, date cuprinse în auditul intern al Ministerului Transporturilor care a fost realizat în perioada 2009 – aprilie 2012.
Silaghi a mai precizat că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene vor fi verificate, în următoarea perioadă, de către reprezentanții Oficiului European de Luptă Antifraudă.
„Este vorba despre o misiune de audit din 2011 la trei proiecte unde s-a făcut o propunere de corecție de 25%, ceea ce însumat ar fi aproximativ 140 de milioane de euro”, a declarat pentru gândul Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene.
El a ținut să sublinieze că această misiune de audit nu trebuie să fie confundată cu cele 4 misiuni similare care au fost realizate în perioada 5 – 17 iulie ce au vizat programele operaționale și în urma cărora reprezentanții CE vor decide dacă vor suspenda sau nu plățile către România.
„În momentul de față, România negociază cu reprezentanții Comisiei Europene. Nu s-a luat niciun fel de decizie în privința cuantumului corecției”, ne-a mai explicat Orban.
„Aceasta se va întâmpla în următoarele luni, încă e o chestiune în discuție cu cei de la Comisia Europeană”, a mai adăugat ministrul Afacerilor Europene.
Care sunt neregulile sesizate
Conform raportului de audit intern prezentat, vineri, într-o conferință de presă organizată la Satu Mare de către ministrul Transporturilor, au fost sesizate nereguli în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CNAPMC), în cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate (CFR SA) și în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Prejudicii la „Pasarela pietonală și Port agrement zona Cazinou-Mamaia” și neîncasarea chiriilor pentru terenurile din domeniul public la CNAPMC
În urma realizării auditului intern de la Ministerul Transporturilor au fost sesizate prejudicii de peste 2 milioane de euro în cadrul CNAPMC.
Astfel, au fost semnalate investiții asumate și nerealizate în valoare de 500.000 de euro, neîncasări ale chiriilor pentru terenurile parte a domeniului public de peste 561.000 de euro, încălcări ale contractelor legate de construirea garanțiilor, prejudicii de 108.252 de euro la proiectul „Pasarela pietonală și Port agrement zona Cazinou-Mamaia” din cauza lipsei materialelor prefabricate și plăți nelegale de circa 415.000 de euro pentru sistemul perimetral neexecutat.
Cum a prejudiciat CFR SA patrimoniul public cu milioane de euro
Și în cazul CFR SA s-au înregistrat nereguli. Astfel, conform datelor făcute publice de ministrul Transporturilor, patrimoniul public al statului a fost prejudiciat cu peste 9,4 milioane de euro datorită executării silite a unei secțiuni de cale ferată.
S-a ajuns astfel la concluzia că executarea silită a 101,5 kilometri de cale ferată a fost realizată în favoarea unor companii private.
Reprezentanții Departamentului de Luptă Anti Fraudă (DLAF) au constatat, de asemenea, unele încălcări ale prevederilor legale în aceea ce privește acordarea contractelor pentru o serie de lucrări cu o valoare totală de peste 52.000.000 de euro.
Tot reprezentanții DLAF au constat și întârzieri de doi ani la reabilitarea tronsonului București-Constanța și majorarea valorii contractului de circa 110 milioane de euro.
Și membrii Corpului de Control al Primului Ministru au sesizat nereguli în cadrul CFR SA, printre care s-au numărat sustragerea, neinventarierea sau înstrăinarea a 1.185 de vagoane folosite pentru călători și pentru marfă, dar și instituirea unor sechestre, în valoare de peste 155 de milioane de euro, asupra activelor companiei de către cei de la Fisc.
Suma de 1.382.972 euro folosită pentru reabilitarea secțiunii Băneasa – Fetești a fost declarată ca fiind neeligibilă și va fi suportată, conform raportului de audit, de către stat din cauza încălcării Memorandumului de finanțare, potrivit membrilor Corpului de Control din cadrul ministerului de resort.
De asemenea, CFR SA trebuie să plătească peste 8,5 milioane de euro din cauza unui litigiu apărut în cadrul lucrărilor de reabilitare a liniei de cale ferată București-Constanța și a tronsonului Băneasa – Fundulea.
Ce nereguli s-au găsit la CNADNR
Reprezentanții Curții de Conturi au semnalat nereguli în cadrul CNADNR în urma verificărilor realizate cu privire la modul în care au fost utilizate și rambursate fondurile provenite din credite externe rambursabile.
S-au observat astfel probleme legate de majorarea valorii unor proiecte, de nerespectarea clauzelor contractuale, de plăți nejustificate dedicate obținerii de servicii de consultanță, de încheiere fără licitație publică a unor contracte de consultanță juridică de peste 12,7 milioane de euro și de lipsă a aplicării unor penalități companiilor care au înregistrat întârzieri la lucrările de construcție.
Conform raportului de audit intern al Ministerului Transporturilor, reprezentanții CE ar fi cerut astfel corecții financiare în următoarele cazuri:
Sursă: Raportului de Audit nr.2011/RO/REGIO/J2/995/1