Ministrul Agriculturii: Guvernul va aproba miercuri măsuri de sprijin pentru crescătorii de animale

Publicat: 09 10. 2012, 14:28
Actualizat: 03 02. 2019, 21:01

Guvernul va aproba miercuri o hotărâre care va reglementa sprijinul pe cap de animal în sectorul ovine-caprine, la 40,8 lei, cea mai mare sumă din ultimii ani, ajutorul pentru bovine, 500 lei, în creștere față de 2011, și sprijinul pe suprafață, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

„În ședința de Guvern de mâine (miercuri, n.r.) se va aproba HG care va reglementa sprijinul pe cap de animal la sectorul ovine-caprine și tot pentru prima dată de la momentul aderării acesta va fi la nivelul maxim de 40,8 lei pe cap de animal”, a afirmat Constantin, în plenul Camerei Deputaților, răspunzând criticilor din moțiunea PDL pe tema agriculturii, care se referă la faptul că ministerul nu a acordat sprijin fermierilor ca urmare a secetei.

Constantin a spus că miercuri va fi reglementată HG care stabilește sprijinul pe suprafață acordat fermierilor, contribuția europeană de 119 euro la hectar și începând cu 16 octombrie 500 milioane de euro vor ajunge în două săptămâni în conturile fermierilor. El a adăugat că la 1 noiembrie vor începe plățile pentru ajutorul de minimis, iar la 1 decembrie vor începe plățile complementare de la bugetul de stat pentru compensarea pierderilor suferite de fermieri ca urmare a secetei.

Pentru sprijinul la bovine, tot în ședința de Guvern de miercuri va fi aprobată o HG care stabilește o creștere de 20% față de anul trecut a sprijinului pe cap de animal, potrivit lui Constantin. Anul trecut acest sprijin a fost de 416 lei pe cap, iar în 2012 este de 500 lei pe cap de animal.