Prima pagină » Economic » Ministrul Comunicațiilor: cinci terenuri, o casă, un apartament și o mașină Lexus

Ministrul Comunicațiilor: cinci terenuri, o casă, un apartament și o mașină Lexus

Ministrul Comunicațiilor: cinci terenuri, o casă, un apartament și o mașină Lexus
Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan, deține, potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Guvernului, trei terenuri agricole în Vrancea, două terenuri intravilane în București, o casă, un apartament, un autoturism și acțiuni la opt societăți.

Marius Bostan deține, împreună cu soția sa, trei terenuri agricole în județul Vrancea de 17 hectare, 2 hecatre, respectiv 2,15 hectare achiziționate în 2003, 2002 și 2015 și două terenuri intravilane în București, unul de 320 metri pătrați cumpărat în 2014 și altul de 12,29 metri pătrați achiziționat în 2007 și o casă în București de 356 metri pătrați dar și un apartament tot în Capitală de 94 metri pătrați.

La capitolul autoturisme, Bostan a declarat că deține un Lexus din anul 2006, iar în conturi are 29.000 dolari, 412.000 euro și 621.000 lei. El mai are acțiuni la opt societăți, între care SIF Banat Crișana, SIF Moldova, SIF Transilvania, Romgaz, Nuclearelectrica și a acordat împrumuturi în nume personal de 330.000 lei unor rude.

Potrivit aceleași declarații de avere, fiica ministrului Comunicațiilor, Laura Ana-Maria, are o bursă de studii ERASMUS, de 20.000 euro, ea fiind cursantă la Universität des Saarlandes, din Germania. Ceilalți doi copii, Andrei Gabriel și Carol Mihai, elevi la o școală gimnazială din București, au burse de merit de 1000 și 924 lei.

Bostan a declarat venituri, în 2014, de 13.770 lei din calitatea de membru al Consiliului de Administrație al SC Telekom România Communication și de 7.029 lei din funcția de director de operațiuni la SC VMB Partners, iar soția sa are venituri de 17.010 lei de la Asociația Euro 26 și de 3.384 lei de la SC VMB Partners.

De asemenea, Bostan mai are venituri de 4.000 lei din dividende și de 6.500 lei din arendarea unui teren din Vrancea.

 

Citește și