Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a deblocat bugetele operatorilor din industria de apărare. „Până la sfârșitul anului, oamenii își vor primi banii de salarii”
Bugetele majorității operatorilor economici cu capital de stat din industria de apărare au fost deblocate, în cursul serii de luni, astfel încât plățile salariale aferente nucleului industriei de apărare să poată fi realizate în acest an, a anunțat Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, marți dimineață. Măsura a fost implementată după ce ministrul Florin Spătaru a avut o întrevedere cu membrii Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA) pentru a găsi soluții la problemele urgente ale acestui sector industrial.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a precizat că cel mai important aspect ridicat în cadrul întâlnirii a fost neaprobarea de la începutul anului a bugetelor de venituri și cheltuieli a majorității operatorilor economici din portofoliul Ministerului Economiei, fapt ce a dus la zero investiții și, mai grav, la imposibilitatea plății salariilor, conform comunicatului transmis.
Bugetele erau blocate „fără niciun motiv întemeiat”
„Am decis ca imediat după întâlnirea cu liderii sindicatelor, să semnez aprobarea bugetelor care erau blocate fără niciun motiv întemeiat, de la începutul acestui an. Nu putem cere performanță de la oameni care nu-și primesc nici măcar salariile. Fără bugete aprobate, banii pentru nucleu, adică banii prevăzuți prin lege pentru personalul din industria națională de apărare, nu puteau să ajungă la oameni. Astfel de situații nu sunt admisibile și cei responsabili pentru situația asta ar trebui să răspundă. Anul 2021 este primul an din istoria acestui minister când în industria de apărare s-au făcut ZERO investiții. A fost cu adevărat un an negru pentru industria națională de apărare”, a spus noul ministru al Economiei.
Potrivit ministrului Florin Spătaru, industria națională de apărare reprezintă un capitol important din noul Program de Guvernare și a anunțat că, în urma analizării capabilităților acesteia, va propune Guvernului un plan investițional strategic.
În plus, ministrul Florin Spătaru a mai spus că va demara discuții cu MApN pentru a identifica noi oportunități de colaborare, „Industria de apărare din România este supusă unor provocări și probleme stringente, în această perioadă, fără precedent. Finanțarea acestui sector lăsat până acum în eșalonul doi este esențială, dacă ne dorim o industrie de apărare competitivă și performantă”, a spus ministrul Economiei.
Conform comunicatului transmis de MEAT, liderii sindicatelor au sublinitat necesitatea unei strategii de atragere de forță de muncă tânără și specializată în industrie, precum și crearea unei grile de salarizare, în conformitate cu condițiile speciale de muncă.
„Veniturile din industria de apărare trebuie corelate cu oportunitățile de dezvoltare pe care aceste companii le pot oferi tinerilor, astfel încât aceștia să fie motivați să rămână și să se specializeze pe domeniile lor de activitate”, a subliniat ministrul Florin Spătaru.
Potrivit reprezentanților MEAT, întâlnirea a evidențiat necesitatea unui cadru legislativ special dedicat industriei de apărare, iar Ministrul Spătaru s-a pronunțat, în plus, în favoarea unui plan sustenabil de atragere de comenzi din partea statului român. „Avem nevoie de o schimbare de atitudine în relațiile parteneriale și o mai strânsă colaborare între companiile românești din industria de apărare și instituțiile statului român care beneficiază de aceste produse”, a afirmat ministrul Economiei.
Cum au performat companiile din industria apărării în 2020
În portofoliul Ministerului Economiei sunt 22 de operatori economici din industria de apărare, având cea mai mare pondere din structură în funcție de sector, de aproape 35%, la 31 decembrie 2020. Detaliile referitoare la performanțele acestora se regăsesc în Raportul aferent anului 2020 privind întreprinderile publice aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Conform documentului, în cursul anului 2020, ministerul a alocat fonduri anumitor operatori economici din industria de apărare, în vederea realizării de investiții necesare întăririi capacităţilor de producţie pentru apărare, însumând peste 129 de milioane de lei, după cum urmează:
S. IOR S.A. – 1.200.000 lei
Şantierul Naval Mangalia S.A. – 8.120.000 lei
C.N. Romarm S.A. – total: 119.780.000 lei, din care:
- Filiala S. Uzina Mecanică Bucureşti S.A. – 11.732.000 lei
- Filiala S. Electromecanica Ploieşti S.A. – 730.000 lei
- Filiala S. Uzina Mecanică Plopeni S.A. – 11.000.000 lei
- Filiala S. Uzina Automecanică Moreni S.A. – 9.926.000 lei
- Filiala S. Carfil S.A. – 12.757.000 lei
- Filiala S. Tohan S.A. – 14.978.000 lei
- Filiala S. Fabrica de Pulberi S.A. Făgăraş – 15.545.000 lei
- Filiala S. Pirochim S.A. Victoria – 21.962.000 lei
- Filiala S. Uzina Mecanică Sadu S.A. – 21.000.000 lei
- Filiala S. Arsenal Reşiţa S.A. – 150.000 lei
TOTAL general: 129.100.000 lei
Capitalul social deţinut de stat prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului la data de 31 decembrie, în industria de apărare este de 768.980.451 lei, respectiv o pondere de aproape 50% din totalul capitalului strucurat pe sectoare de activitate.
Cifra de afaceri agregată a companiilor din portofoliul MEAT a scăzut în anul 2020 cu 27% faţă de anul 2019.
Industria de apărare, care a contribuit cu cca 40% la realizarea cifrei de afaceri a portofoliului de companii, a scăzut cu 24% în 2020 faţă de 2019, cu mult peste media industriei prelucrătoare care a înregistrat o scădere de numai 7%, conform documentului citat
Documentul detaliază și scăderile companiilor din industria extractivă, precizând că cele două sectoare care reprezintă 67% din cifra de afaceri agregată şi 92% din numărul companiilor din portofoliu. „Acestea au înregistrat performanţe semnificativ mai reduse faţă de media naţională ceea ce arată un nivel scăzut de rezilienţă şi adaptabilitate cerinţe necesare supravieţuirii într-o piaţă aflată în scădere”, conform raportului.
Mai mult, documentul include și situația datoriilor restante a companiilor din portofoliul MEAT.
„Valoarea datoriilor restante bugetate ia în considerare sumele restante la 31.12.2019 în raport cu care se prevăd acțiuni de rambursare sau reeșalonare. Chiar și așa țintele prevăzute prin valorile bugetate nu au putut fi atinse, astfel că la finalul anului 2020 plațile restante au crescut cu 38% față de bugetat. 95% din totalul plaților restante provin din sectorul industriei de aparăre, respectiv cca 945 mil de lei din totalul de 990 mil lei la nivelul anului 2020. Cu toate că celelalte domenii de activitate înregistrează valori semnificativ mai mici, sumele restante au crescut în anul 2020 comparativ cu anul 2019”, se arată în document.