Ministrul Finanțelor: „Nu mai este permisă la nivelul autorităților locale contractarea de audit intern”. Cu cât se reduc cheltuielile
Membrii Guvernului au aprobat, miercuri, ordonanța de urgență propusă de către Ministerul Finanțelor, conform căreia cheltuielile instituțiilor publice și cele ale companiilor de stat vor fi reduse.
Această hotărâre vine după ce, în perioada 2008 – 2010, la nivelul a doar 408 de astfel de entități supuse controlului s-au înregistrat cheltuieli de 135 de milioane de euro, dintre care 62 de milioane de euro pentru plata personalului angajat permanent și 73 de milioane de euro pentru serviciile juridice furnizate de către companii externe.
Prin această ordonanță oficialii interzic instituțiilor publice, regiilor autonome și companiilor naționale să mai contracteze, pe viitor, servicii de consultanță juridică.
„Nu mai este permisă la nivelul autorităților locale contractarea de audit intern”, a declarat Florin Georgescu, ministrul Finanțelor. „Această reducere estimăm că va permite o scădere a cheltuielilor publice cu 60 de milioane de lei”, a mai explicat Georgescu.
Tot prin aceeași ordonanță de urgență reprezentanții Guvernului interzic cheltuielile de protocol pentru zile festive și onomastice. Singura excepție de la această regulă va apărea la nivelul aparatului de control, după cum a mai explicat ministrul Finanțelor. De astfel de fonduri vor beneficia, pe viitor, printre alții, președintele României, cel al Senatului, cel al Camerei Deputații și premierul.
Măsurile sunt incluse în planul de reducere a cheltuielolor publice prin care Guvernul Ponta încearcă să obțină economii de circa 1,86 de miliarde de lei la bugetul general consolidat.