Prima pagină » Economic » Ministrul Fondurilor Europene: Am trimis spre decontare către Comisia Europeană 378 milioane de euro

Ministrul Fondurilor Europene: Am trimis spre decontare către Comisia Europeană 378 milioane de euro

Ministrul Fondurilor Europene: Am trimis spre decontare către Comisia Europeană 378 milioane de euro
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș a declarat luni, în cadrul evenimentului Start Up Next, că a eliminat riscul pierderii fondurilor prin transmiterea spre decontare a 378 milioane de euro către Comisia Europeană.

„Reamintesc că România avea, la 31 octombrie 2019, un risc de decomitere pe Programul Operațional Capital Uman, de 92,8 milioane euro. Am eliminat deja acest risc al pierderii banilor, odată cu transmiterea spre decontare către Comisia Europeană a 378 milioane euro”, a spus ministrul.

Acesta a adăugat că a eliminiat riscul de dezangajare a încă 56,41 milioane dde euro în cazul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

„Același lucru l-am reușit și în cazul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Chiar în aceste zile am transmis Ministerului Finanțelor Publice o declarație de cheltuieli pentru rambursarea a 59,9 milioane euro, prin care eliminăm vom elimina riscul de dezangajare a 56,41 milioane euro”, a declarat Marcel Boloș.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, organizează evenimentul Start-up Next, dedicat beneficiarilor proiectelor POCU Start-Up Plus și Start-Up Diaspora, cu participarea ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?