Ministrul german al Economiei, despre scandalul panourilor solare din China: „Comisia Europeană a făcut o greșeală majoră”
Ministrul german al Economiei, Philipp Roesler, susține că reprezentanții Comisiei Europene au făcut „o greșeală majoră” atunci când au fost de acord cu impunerea ca sancțiune a taxelor foarte mari pe importurile de panouri solare provenite din China, informează Reuters.
„Este o greșeală majoră”, a declarat Roesler pentru Welt am Sonntag.
El le cere, de asemenea, oficialilor Comisiei Europene să găsească o metodă prin care să prevină izbucnirea unui conflict comercial major.
China a avertizat deja că această situație va afecta comerțul bilateral, după cum a mai explicat ministrul german al Economiei, care susține că taxele mari puse pe importurile de panouri solari provenite din acest stat sunt „instrumentul greșit” pentru această problemă.
„Aștept ca cei de la Comisie să facă totul pentru a preveni un conflict comercial. Comisia trebuie să găsească o soluție prin negocieri și dialog în loc de amenințări”, a mai spus Roesler.