Prima pagină » Economic » Ministrul Transporturilor a descins inopinat pe autostrada București-Ploiești. Ce a constatat

Ministrul Transporturilor a descins inopinat pe autostrada București-Ploiești. Ce a constatat

Ministrul Transporturilor a descins inopinat pe autostrada București-Ploiești. Ce a constatat
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc și Directorul General al CNAIR Ștefan Ioniță au inspectat din nou inopinat șantierul Autostrăzii București-Ploiești. Cu această ocazie s-a constatat un progres al lucrărilor de la ultima vizită.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a precizat că a constatat o schimbare radicală de atitudine a constructorului, față de abordarea acestui proiect, se arată într-un comunicat al CNAIR.

„Muncitorii și utilajele erau pe șantier într-un număr mult mai mare, iar progresul față de ultima mea vizită era vizibil. Mi-aș dori să nu fie nevoie de amenințări pentru că antreprenorii să-și facă treaba”, a afirmat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

În opinia Directorului General al CNAIR, Ștefan Ioniță, este posibilă o mobilizare mai bună a Constructorului pe acest ultim segment al autostrăzii București-Ploiești.

„La pasajele Valea Saulei și cel pentru calea ferată se lucrează la fundațiile indirecte și la piloni. Am constatat un progres al lucrărilor față de vizită anterioară, dar cred că este posibilă o mobilizare mai bună. Voi monitoriza în continuare situația și voi mai face astfel de vizite pentru a mă convinge de seriozitatea cu care se execută aceste lucrări”, a precizat Ștefan Ioniță, Directorul General al CNAIR SA.

Ministrul Transporturilor și Directorul General al CNAIR SA au mai inspectat inopinat același șantier în urmă cu trei săptămâni și au constatat la acea dată o mobilizare nesatisfăcătoare a constructorului.

Această situație l-a determinat la acel moment pe Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc să îi cheme la Minister pe reprezentanții constructorului, cărora le-a atras atenția că în cazul în care nu respectă termenele de execuție, urmează să fie luate măsuri de sancționare.

 

Citește și