Ministrul Transporturilor: Am discutat cu cei de la Metrorex, cred că se va stinge conflictul de la metrou

Publicat: 20 09. 2013, 16:21
Actualizat: 30 07. 2014, 14:09

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, că a avut o discuție cu reprezentanții Metrorex pe subiectul protestului organizat în Capitală și a estimat că se va stinge conflictul în urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finanțe, informează Mediafax.

Mănescu a fost întrebată cum va fi rezolvată problema grevei de la metroul bucureștean.

„Am discutat cu cei de la Metrorex, cred că am ajuns la un acord, ministerul Finanțelor a fost flexibil în ceea ce privește o parte din cererile celor de la Metrorex, eu cred că se va stinge acest conflict. Noi așa ne dorim, ne dorim să fim alături de cei din sindicate, nu împotriva lor”, a declarat ministrul.

Mănescu a precizat că în situația în care protestul de la metrou va avea loc se vor gândi „măsuri alternative” de deplasare pentru bucureșteni pentru perioada întreruperii circulației cu metroul.

Angajații de la metrou au oprit activitatea marți dimineață, între orele 04.00 și 06.00.

Miercuri, peste 3.000 de sindicaliști au plecat în marș din Piața Victoriei, pe traseul Calea Victoriei – Podul Națiunile Unite – Bulevardul Națiunile Unite – Bulevardul Libertății, până în Piața Constituției, într-un protest organizat de Federația Sindicatelor din Transporturi, Transloc și Servicii Publice „ATU – România”.

Sindicaliștii amenință că dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, în 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atât la metrou, cât și la RATB.

Sindicaliștii cer modificarea legislației sociale în vigoare și reclamă imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

Ministerul Transporturilor a anunțat, în 5 septembrie, că dezaprobă intenția sindicatelor de la metrou de a intra în grevă generală și a cerut Metrorex soluții de rezolvare imediată a revendicărilor angajaților.

Guvernul va relua dialogul cu sindicaliștii de la Metrorex și va încerca să rezolve acele revendicări care pot fi acceptate, dar nu va mai fi de acord ca toate afacerile metroului să fie intermediate de firma sindicatului, a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta.