Prima pagină » Economic » Ministrul Transporturilor, despre situația de la Metrorex: E o bombă cu ceas! Am trimis Corpul de control

Ministrul Transporturilor, despre situația de la Metrorex: E o bombă cu ceas! Am trimis Corpul de control

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, este de părere că situația de la Metrorex, după ce salariile angajaților au fost mărite, este „o bombă cu ceas”, în contextul în care creșterile salariale au fopst făcute chiar dacă traficul de călători a fost afectat grav de pandemie.

Cătălin Drulă a prezentat într-o postare pe Facebook de ce situația de la Metrorex, compania care gestionează metroul din București, este una dificilă. Acesta a menționat că în urmă cu cinci compania acoperea circa 58% din cheltuieli din veniturile proprii, iar în prezent procentul a scăzut la mai puțin de 30%.

„Diferența este acoperită prin subvenție de la bugetul național, prin Ministerul Transporturilor. În 2016, această subvenție era de 297 milioane de lei, iar anul trecut a ajuns la 683. Pentru 2021, suma cerută de Metrorex este de 1.040 mil (1,04 MILIARDE!) lei. O sumă care nu poate fi acoperită de bugetul de stat, și care ar însemna aproximativ 17% din bugetul Transporturilor (partea națională, în afară investițiilor din fonduri europene). Ca să fie limpede, aceștia sunt banii strânși din taxele și impozitele românilor din TOATĂ ȚARA. Și dacă merg la metroul bucureștean, nu merg către alte cheltuieli și investiții din țară”, explică ministrul pe Facebook.

Ministrul Transporturilor: „Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate”

De asemenea, acesta a prezentat și cauzele care au dus la o asemenea situație: creșterea cheltuielilor salariale în condițiile în care veniturile au scăzut.

„Ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici? Au crescut enorm cheltuielile salariale. În condițiile în care anul trecut traficul de călători s-a prăbușit din cauza pandemiei, ducând la o scădere a veniturilor cu 126 milioane lei, în luna septembrie 2020 la Metrorex s-a negociat o creștere de 18% (!!!) a salariilor. Dacă în 2016 cheltuielile cu personalul la Metrorex erau aproximativ 333 de milioane lei, în 2020 acestea au ajuns la 627 milioane lei, iar pentru 2021 sunt previzionate să crească până la 876 milioane lei. Adică aproape triplu! Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate ca, în vreme ce milioane de români au avut de suferit financiar din cauza pandemiei, în timp ce ai pierderi enorme de venituri, să crești cheltuielile salariale de asemenea manieră. ”, mai susține Cătălin Drulă.

„Bugetul nu este un sac fără fund”

„Am semnat astăzi mandatul Corpului de Control pentru a investiga această renegociere a contractului colectiv de muncă. Vreau să fiu bine înțeles. Îmi doresc ca toți românii să câștige cât mai bine și să ducă o pâine bună acasă. Respect și sunt un mare susținător al sistemului feroviar în general, și al metroului, în special.  Am toată stima pentru angajații onești ai acestui sistem, care își fac treaba cu cinste.  Problema este cu liderii de sindicat, precum vocalul domn Rădoi, care le-au vândut iluzii. Lideri care își dau aere de șefi de cartel și se comportă de parcă bugetul statului, strâns din taxele și impozitele tuturor românilor, este un sac fără fund. Bugetul nu este un sac fără fund. Creșterile salariale, pe seama bugetului de stat, fără fundament în creșteri de venituri sau eficiență, nu sunt acceptabile. După cum nu este corect ca România întreagă, care suferă de lipsă de investiții în infrastructură pe tot teritoriul ei, să le plătească an de an”, mai notează ministrul.

Citește și