Prima pagină » Economic » Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după ce Dan Șova i-a luat autostrăzile: Dați-mi măcar drumurile naționale! Interviu la „DUPĂ 20 DE ANI”

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după ce Dan Șova i-a luat autostrăzile: Dați-mi măcar drumurile naționale! Interviu la „DUPĂ 20 DE ANI”

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după ce Dan Șova i-a luat autostrăzile: Dați-mi măcar drumurile naționale! Interviu la „DUPĂ 20 DE ANI
Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, interviu la După 20 de ani, pe PRO TV

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, spune că nu știe când ar urma ca drumurile naționale din România să revină în portofoliul său, după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a fost mutată în subordinea lui Dan Șova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură. Discuții în acest sens ar urma să aibă loc anul viitor, a precizat Mănescu, invitata specială a ediției de duminică a emisiunii „După 20 de ani”, difuzată de ProTV și pe voyo.ro.

Ramona Mănescu a explicat că mutarea se va face printr-un act normativ, însă o discuție în acest nu a fost însă inițiată.

„Eu sper că vor trece până la urmă. Nu pot să vă spun de ce nu au trecut (…) Drumurile sunt la domnul Șova și trebuie făcută, trebuie făcut un act normativ prin care autostrăzile rămân la domnul Șova și drumurile naționale trec înapoi la Ministerul Transporturilor”, a explicat ministrul Transporturilor, adăugând că există o intenție politică în acest sens.

„Eu presupun că da (există o intenție politică n.r.), din moment ce aceasta a fost discuția de la început. Nu pot să spun când o să treacă. Probabil că în anul viitor o să fie discuția aceasta”, a arătat ea.

Mănescu: Există discuții privind trecerea fondurilor europene pentru drumuri la Dragnea

Întrebată dacă știe despre discuțiile care au loc privind o eventuală trecere a drumurilor naționale la Ministerul Dezvoltării, Mănescu a precizată că „există o discuție cu privire la trecerea fondurilor europene pentru drumurile naționale la domnul Dragnea, la POR. Eu nu sunt de acord”.

„Eu nu cred că ar fi bine să treacă la domnul Dragnea și nu cred că ar putea să treacă la domnul Dragnea”, a mai adăugat ea.

Mănescu a precizat totodată că ar fi preferat ca și autostrăzile să rămână la Transporturi, pentru a putea fi gestionate integrat.

„A fost o decizie politică pe care eu o respect. Nu am luat-o eu și nu am eu de ce să o comentez, dar cu siguranță ar fi fost poate mult mai ușor așa (…) Cred că toată lumea își amintește că a fost deja o decizie ca drumurile naționale să se întoarcă la Ministerul Transporturilor și nu s-a întâmplat acest lucru – măcar drumurile naționale. Dacă autostrăzile rămân la domnul Șova, ok, rămân la domnul Șova. Să dea Dumnezeu să facă foarte multe autostrăzi”, a comentat Mănescu.

Companiile de la Transporturi au datorii de circa un miliard de lei

Ministrul Transporturilor s-a arătat totodată deranjat de slaba finanțare acordată de la buget pentru achitarea arieratelor companiilor îndatorare care au rămas în subordinea sa, precizând că motivul invocat de ministrul pentru Liviu Voinea ar fi fost „că nu are bani”.

„Am probleme foarte mari pentru că nu vorbim doar de datoriile pe care companiile le au la furnizori, furnizori de electricitate de exemplu, sunt în momentul de față din 660 de milioane de lei datorie, am reușit să plătim doar 100 de milioane”, a declarat Mănescu la „După 20 de ani”.

În afară de suma de 560 de milioane de lei plăți restante la furnizorii de energie, companiile de stat de la Transporturi mai au datorii de circa 350 de milioane de lei „arierate acumulate de CFR Călători și pe cale de consecință CFR Infrastructură, din plata asigurărilor sociale și ajutoare către persoanele cu dizabilități, pensionari”, a arătat ministrul.

La aceste datorii se mai adaugă restanțele acumulate față de companiile care au realizat lucrările de reabilitare la calea ferată.

„Este un cerc vicios și sigur că eu îmi dau seama că este foarte greu și pentru bugetul de stat, pentru cei care construiesc bugetul de stat, să aranjeze aceste cifre și aceste datorii în așa fel încât să nu depășim deficitul”, a spus Mănescu.

Mănescu, despre Voinea: „Dacă are bani și nu mi i-a dat ar fi foarte grav. Cinstit”

Mănescu a adăugat că este necesar ca ministrul pentru Buget să găsească o soluție pentru plata acestor arierate deoarece o acumulare excesivă de plăți restante ar putea duce la intrarea unor companii precum CFR SA (CFR Infrastructură) în insolvență, după cum au avertizat experții Fondului Monetar Internațional (FMI).

„Eu insist la Ministerul Bugetului să aloce acești bani pentru Ministerul Transporturilor (…) pentru că acumulează arierate, există riscul major ca CFR Infrastructură să intre în insolvență așa cum ne-a indicat Fondul Monetar Internațional. ‘Dacă mai acumulați arierate în plus față de ce aveți, intrați în insolvență’ „, a spus ministrul adăugând că a avut mai multe discuții cu Liviu Voinea.

„Sigur că am vorbit (cu Voinea n.r.). Eu sper că nu mi i-a dat că nu are bani, că dacă are bani și nu mi i-a dat ar fi foarte grav. Cinstit”, a adăugat ea.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a mai vorbit la emsiunea „După 20 de ani”, difuzată de ProTV și pe voyo.ro, despre stadiul lucrărilor magistralei V de metrou, Drumul Taberei – Pantelimon, despre managementul profesionist din companiile de stat, despre planurile ministerului pentru Tarom, despre investițiile la calea ferată și despre trecerea Portului Constanța la primăria municipiului Constanța.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025