Ministrul turc al Energiei: Prețul energiei și avansul tehnologiei ar putea face viabil cablul submarin România-Turcia
Proiectul construcției unui cablu submarin pentru transportul energiei din România către Turcia, prin Marea Neagră, ar putea să fie viabil având în vedere prețul actual al energiei și tehnologia, potrivit ministrului Energiei și Resurselor Naturale din Turcia, Taner Yildiz, scrie Mediafax.
„Cablul submarin a fost unul dintre cele trei-patru subiecte pe care le-am discutat cu oficialii români. S-a hotărât refacerea studiului de fezabilitate și am discutat și despre partea financiară a acestui proiect. Ne-am dat reciproc niște termene. Până acum cablul nu era fezabil, dar având în vedere prețul actual al energiei și noile tehnologii disponibile, este posibil”, a declarat Yildiz, la București, într-o întâlnire cu presa.
Yildiz a avut joi, la București, o întrevedere cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.
Discuțiile dintre România și Turcia privind acest cablu de transport al electricității au început în 2006. La acea dată, investiția era evaluată la 400-500 milioane de euro.
Yildiz a adăugat că altă variantă de concretizare a exportului de energie din România în Turcia ar fi cooptarea Bulgariei, astfel încât energia să fi livrată prin rețeaua electrică de transport. Yildiz se află vineri în Bulgaria pentru discuții, inclusiv pe această temă, cu oficialii de la Sofia.
Departamentul pentru Energie a arătat, într-un comunicat, că proiectului cablului submarin România-Turcia este de interes „pan european, cu o contribuție importantă în dezvoltarea pieței regionale de electricitate în perspectiva integrării acesteia în piața UE”.
„Colaborarea cu Turcia reprezintă un element important pentru sectorul energetic din România, din perspectiva valorificării potențialului de export. În acest sens, am discutat cu omologul turc despre potențialele proiecte de interconectare”, a declarat Niță, în comunicat.
Potrivit Departamentului pentru Energie, opertorii sistemelor de transport al energiei din România și Turcia vor întreprinde, în perioada următoare, „pașii necesari, ținând cont de legile și reglementările din propriile țări, ca și de legislația Uniunii Europene, pentru a stimula schimburile directe de energie electrică între cele două țări”.