Prima pagină » Economic » MISTERUL de pe autostrada București-Pitești. Deszăpezirea a devenit, de la o iarnă la alta, DE ȘASE ORI MAI SCUMPĂ

MISTERUL de pe autostrada București-Pitești. Deszăpezirea a devenit, de la o iarnă la alta, DE ȘASE ORI MAI SCUMPĂ

MISTERUL de pe autostrada București-Pitești. Deszăpezirea a devenit, de la o iarnă la alta, DE ȘASE ORI MAI SCUMPĂ
Deszăpezirea autostrăzii București-Pitești va costa în această iarnă 18.000 de euro, cu TVA inclus, de 5,4 ori mai scump decât prețul mediu plătit de companie pentru fiecare kilometru deszăpezit în iarna 2011-2012, reiese din datele CNADNR.

CNADNR va plăti în această iarnă pentru deszăpezirea autostrăzii București-Pitești – care are o lungime de 109,6 kilometri – o sumă de 2,04 milioane de euro, cu TVA. Câștigătoarea licitației este asocierea Straco Grup SRL-General Trust Argeș, iar contractul a fost semnat pe 24 noiembrie, potrivit datelor din SEAP.

Așa se face că prețul mediu pentru deszăpezirea unui kilometru din autostrada București-Pitești ajunge, în această iarnă, la 18.600 de euro, cu TVA inclus, față de 2.938 euro pe kilometru în iarna anului 2012-2013 și 3.289 euro pe kilometru, iar în iarna 2011-2012.

Contactat de gândul, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a declarat că „probabil așa a ieșit suma în urma licitației, nu mă ocup personal de licitații”.

Pe ce se duc banii de deszăpezire

Compania de Autostrăzi are și o explicație pentru prețul de peste 18.000 de euro per kilometrul deszăpezit: prețul total include, pe lângă deszăpezire, și alte activități.  Între acestea se numără patrularea preventivă, achiziție și transport de sare în bazele de deszăpezire, reparații ale părții carosabile „ca urmare a operațiunilor de deszăpezire și a fenomenelor meteo de îngheț – dezgheț”, închirieri de utilaje pentru deszăpezire. În aceiași bani mai sunt incluse și montarea, demontarea și revizia panourilor de parazăpezi, se arată în răspunsul transmis gândul de CNADNR.

În plus, CNADNR a menținonat că ” acțiunea de deszăpezire și patrulare preventivă reprezintă aproximativ 30 % din ponderea celorlalte activități incluse în contractele de întreținere curentă pe timp de iarnă”.

„Precizăm că 1 km fizic de autostradă (lungime = 1000 m și lățime de 21 m a părții carosabile) reprezintă de fapt 3 km echivalenți de drum național (lungime 1000 m și lățime de 7 m a părții carosabile). Astfel,  prețul pe 1 km echivalent de deszăpezire și patrulare preventivă se ridică la aproximativ 1 475 euro, acesta putând fi variabil în funcție de severitatea iernii și a numărului de intervenții”, se mai arată în răspunsul transmis gândul de Compania de autostrăzi, adăugând că o analiză completă care să reflecte prețul efectiv poate fi efectuată la sfârșitul  lunii martie 2015, respectiv finalul iernii 2014-2015.

Gândul a scris că în medie, costul cu deszăpezirea unui kilometru de autostradă sau drum național a crescut în ultimii ani de peste patru ori, de la un preț de 1.180 euro per kilometru în 2009, la 5.370 euro în 2013, reiese din calcule gândul pe baza datelor din sistemul de licitații publice. Prețul pentru deszăpezire a fost calculat pe baza valorilor estimate de CNADNR în cadrul procedurilor de atribuire, mai exact contractele-cadru, acesta nefiind prețul plătit efectiv la final de iarnă.

CNADNR a transmis la acea vreme că suma plătită efectiv pentru deszăpezirea unui kilometru de autostradă a fost în iarna anului 2012-2013 de 2.938 de euro pe kilometru, iar în iarna 2011-2012 compania a plătit un preț mediu de 3.289 de euro pe kilometru.

Contracte de deszăpezire 13,7 milioane de euro în două luni

Datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice arată că în ultimele două luni ale anului, CNADNR a atribuit contracte de 13,7 milioane de euro numai pentru deszăpezire. Principalul beneficiar al acestora apare ca fiind Asocierea STRACO GRUP SRL- – GENERAL TRUST ARGEȘ SRL, câștigătorul contractului pentru întreținerea curentă a autostrăzii A1 în această iarnă.

Straco a câștigat în ultimii ani numeroase contracte cu statul, cele mai cunoscute fiind cel pentru asfaltarea a 22 din cei 82 de kilometri ai autostrăzii Sibiu-Orăștie, dar și cel pentru șoseaua de mare viteză dintre Deva și Orăștie. Asociații STRACO GRUP,  Alexandru Horpoș, Traian Horpos și Vlad Ionel Vameșu, au fost reținuți într-un dosarul deschis recent de DIICOT cu suspiciunea că firma lor ar fi emis facturi către o altă companie, pentru operațiuni nereale.

General Trust Argeș este firma omului de afaceri Cătălin Spătaru, supranumit „regele asfaltului din Argeș”. Spătaru se numără printre apropiații secretarului general al Ministerului Afacerilor Interne, Ion Stoica, fost șef al Poliției Vâlcea, care îi este și naș de botez.

Citește și