Mișu Negrițoiu vrea să facă o campanie pentru titlurile de stat atât de bună, încât și ciobanii din vârful muntelui să audă de ele și să le cumpere
Premierul Victor Ponta, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, au participat, miercuri, la lansarea primei emisiuni de titluri de stat pentru persoane fizice, titluri care vor putea fi tranzacționate la Bursa de Valori București.
Negrițoiu a arătat că programul trebuie bine promovat, astfel încât persoanele fizice să înceapă să investească în titluri financiare, ca alternativă de economisire.
„Atât sindicatul bancar care se ocupă de această emisiune, dar și noi o să stimulăm un program de promovare și de publicitate, astfel încât un crescător de oi din vârful muntelui, care face bani și nu-i mai investește în dezoltarea proprie, să poată să cumpere titluri de stat. Este cel mai bun, cel mai sigur instrument”, a spus Negrițoiu.
La rrândul său, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și-a exprimat speranța că populația va avea încredere în această emisiune și a promis că după 19 iunie, când perioada de subscriere va fi încheiată, bugetul alocat va fi suplimentat cu o sumă consistentă, în funcție de succesul subscrierii.
De altfel, la descrierea emisiunii, ministrul Finanțelor a arătat că suma totală propusă inițial pentru emisiunea de titluri de stat era de 50 de milioane lei, fiind ulterior dublată.
Teodorovici a arătat totodată că și el se va afla pe lista celor care vor cumpăra astfel de titluri de stat.
Premierul Victor Ponta a arătat la rândul său că titlurile de stat achiziționate de persoanele fizice sunt instrumente folosite în mod curent de economiile dezvoltate.
„Încercăm să explicăm persoanelor fizice că banii pe care vor să îi economisească își au un loc excelent în titlurile de stat, evident, garantate, de Guvern, cu o dobândă care să țină cont de realitatea actuală, fiind și un mod de economisire pe care românii nu l-au mai folosit până acum. Este cel mai sigur, nu se pot pierde banii, poate nu este cel care aduce cele mai mari câștiguri imediat, însă în acest moment, având creștere economică, având creșterea veniturilor, avem și o creștere a dorinței de economisire a populației”, a spus Ponta.
El a precizat că veniturile persoanelor din clasa de mijloc, „din păcate nu ale tutuor”, sunt cele vizate de emisiunea de titluri de stat.
Persoanele care vor să economisească pe termen lung pot subscrie, în perioada 8-19 iunie, în cadrul emisiunii de titluri de stat realizată de Ministerul Finanțelor pentru populație, cu o valoare totală de 100 milioane lei, un titlu costând 1.000 de lei, iar pe 25 iunie se vor efectua alocările.
În perioada 9-12 iunie, reprezentanții Ministerului Finanțelor împreună cu bancherii de la BRD, Raiffeisen și BCR, care formează consorțiul de intermediere a primei oferte de titluri de stat destinate populației, vor face un roadshow în București, Timișoara și Cluj-Napoca pentru a prezenta programul.