Motivul pentru care OTE, Vodafone și Wind Hellas vor plăti 381 de milioane de euro Greciei
Cele trei companii au drept de folosire a frecvențelor în benzile de 800 și 2.600 MHz până în 2029, a declarat un reprezentant al Comisiei pentru Telecomunicații și Poștă, potrivit Mediafax.
O treime din suma de 381 de milioane euro va fi plătită în numerar în acest an, iar restul va fi achitat în februarie sau în tranșe anuale în următorii doi ani.
Vânzarea drepturilor de folosire a frecvențelor face parte dintr-un plan de privatizare convenit împreună cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Guvernul de la Atena vizează strângerea unei sume în valoare de 1,5 miliarde de euro din retragerea statului din acționariatul unor companii. Până în prezent, guvernul a ratat obiectivele privind privatizările, în principal din cauza lipsei investitorilor și a unor probleme de reglementare.
Luiza Chiroiu