Prima pagină » Economic » Mugur Isărescu: Intrarea în zona euro nu este un panaceu

Mugur Isărescu: Intrarea în zona euro nu este un panaceu

Mugur Isărescu: Intrarea în zona euro nu este un panaceu
Mugur Isărescu: Să nu considerăm că intrarea în zona euro este un panaceu. Citiți în articol avertismentele guvernatorului BNR

Prezent joi la Constanța, la „Black Sea and Balkans Security Forum” 2018, unul dintre cele mai mari evenimente din România pe tema securității Mării Negre și a Balcanilor, guvernatorul BNR a vorbit despre condițiile pe care România, și nu numai, ar trebui să le îndeplinească pentru a fi aptă de a adera la zona euro. Una dintre condițiile esențiale este „sustenabilitatea în echilibre„.

„Șmecheriile de tipul îndeplinești un criteriu de deficit un an sau doi și crezi că ai rezolvat problema. Nu, E PERICULOS pentru tine. Sustenabilitatea este cuvânt păsăresc, introdus în limba română după ’90, dar a început să însemne ceva. Înseamnă să nu faci lucrurile de mântuială, să le faci durabil, sănătos cu o gândire în perspectivă”, a explicat Isărescu.

În opinia sa, a doua condiție este nivelul de dezvoltare.

„Ca să mă exprim puțin metaforic, te simți, dacă intri acolo și ești sărac lipit, ca să zic așa, te simți izolat și te cam izolează viața. (…) Uitați-vă cine a intrat în zona euro dintre fostele țări comuniste: țările mici. Țările baltice au frica de intervenție rusească în mod clar. Toate țările baltice au intrat rapid în zona euro și au și fost primite. Slovenia! Cât este Slovenia? Este cât Bucureștiul ca populație. Și Bucureștiul, să știți că, dacă l-am decupa cu Ilfovul, poate să intre în maxim un an și jumătate în zona euro. Cam toate condițiile sunt îndeplinite pentru București și zona Ilfov. Nu știu dacă știți cam cât este PIB-ul pe locuitor la puterea de cumpărare în București, este APROAPE CÂT LA MADRID, apropiat de Berlin, deci nu e un oraș sărac. Când ai însă o țară cu mari discrepanțe și cu infrastructuri care nu se leagă ai o problemă majoră„, a explicat guvernatorul BNR.

Alte condiții ce ar trebui îndeplinite ar mai fi „să vrea și partea cealaltă„, dar mai ales ca România să-și rezolve problemele înainte de intrarea în zona euro.

„Intrăm cât se poate de repede dacă ne pregătim pentru asta și cu o condiție în opinia mea umilă: să nu considerăm că intrarea în zona euro este un panaceu, adică ne rezolvă ea intrarea problemele, trebuie să ne rezolvăm problemele și APOI să intrăm în zona euro”, a declarat Mugur Isărescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii