Negrițoiu: Și în afara UE tot cu UE te bați la export, „nostalgicii” uită că exportam la comandă
Accesarea cât mai multor piețe din afara UE ca unică soluție de a revigora economia românească reprezintă o pistă falsă, întrucât și pe aceste piețe tot cu jucătorii din UE ar concura firmele locale, iar „nostalgicii” au uitat că înainte de ’89 se exporta la comandă politică, susține Mișu Negrițoiu, informează Mediafax.
„Problema României este de poziționare în raport cu UE mai degrabă decât în afara pieței comune (…) Nu cred că ne putem crea specializarea de a intra pe piața din Rusia. Rusia cumpără tot de la mari producători competitivi. Nu poți să te specializezi pe exporturi în afara UE dacă nu ești bun în UE. Ce poți să faci pentru restul lumii care nu merge în UE?”, a spus directorul general al ING Bank România, Mișu Negrițoiu, comentând opiniile unor oameni de afaceri care vedeau ca singură soluție pentru economia românească orientarea exporturilor către piețele non-UE.
De asemenea, Negrițoiu s-a întrebat ce-ar putea România să exporte în orient, piață importantă inclusiv pentru state ca Germania.
„Ce vrei să vinzi în Orient? Toți șeicii își cumpără cele mai bune produse. De la Mercedes…”, a continuat directorul ING.
El crede că problema firmelor românești este competitivitatea și susține că un produs competitiv în UE ar putea foarte bine să fie vândut și pe alte piețe, acceptând însă că există și probleme de marketing, de distribuție și vânzare a mărfurilor românești.
„Nu cred că piețele externe sunt mai puțin pretențioase. Sunt piețe cu capacitate de absorbție mai mare, dar nu sunt mai puțini pretențioși (…) Nici în China nu mai vinzi orice. (…) Știu negustori români de mobilă care au mers în Dubai și n-au avut nicio șansă. În afara UE te bați cu UE. Dacă nu ești competitiv în UE, atunci nu poți să vinzi în alte părți”, spune Negrițoiu.
Șeful ING și-a argumentat opinia și prin faptul că România are doar puține produse finite competitive pe care le exportă cu succes, dând ca exemplu Logan, care se vinde și pe piața din UE și în afara ei.
„Dacă ai un produs finit pe care vrei să-l vinzi în afara UE, atunci poți să-l vinzi și în UE. Dar România exportă foarte mult componente, nu produse finite”, a completat Negrițoiu.
Directorul ING înțelege că există „nostalgici” care invocă exporturile României din perioada comunistă, dar le amintește că atunci nu erau raporturi comerciale de piață ci pe comandă politică.
De altfel, Negrițoiu a povestit că el însuși a condus o delegație în Rusia pentru a vinde un milion de perechi de încălțăminte înainte de ’89. La prezentarea organizată de România, reprezentantul fiecărei republici trebuia să-și aleagă un număr de modele și un volum de produse.
„Există nostalgici …. Această economie nu a fost competitivă când vindea în fosta URSS, atunci lucra la comandă. (…) Și înainte noi vindeam Dacia în țările socialiste, dar câte nu se întorceau din Ungaria”, a spus Negrițoiu râzând.
Șeful ING Bank România consideră că producătorii interni ar trebui să facă o analiză prin comparație cu Polonia, de exemplu, și să vadă unde este acea țară mai competitivă și ce măsuri ar trebui luate pentru a crește competitivitatea produselor românești.