NETFLIX reduce cu 25% traficul european, la cererea Comisiei Europene
Netflix a anunţat că va reduce cu 25% traficul din Europa pentru a păstra o bună funţionare a infrastructurii de internet.
Netflix a decis să dea curs cererii formulate de Comisia Europeană, care a cerut ca platformele de streaming să limiteze traficul pe internet.
„Pentru a preveni congestionarea si pentru a asigura accesul la internet, comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, a făcut apel la responsabilitatea serviciilor de streaming, a operatorilor şi a utilizatorilor. Se recomandă ca platformele de streaming să ofere mai degrabă o calitate standard a transmisiei şi să coopereze cu operatorii de telecomunicaţii. Aceştia din urmă ar trebui să ia măsuri preventive şi de atenuare, încurajând utilizatorii să aplice setări care reduc consumul de date, inclusiv utilizarea reţelei Wi-Fi sau reducerea rezoluţiei pentru conţinut”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Comisarul Thierry Breton a facut joi apel la responsabilitatea serviciilor de streaming pentru a preveni colapsul infrastructurii.
Thierry Breton a discutat personal cu CEO-ul Netflix, Reed Hastings.
„Se recomandă ca platformele de streaming să ofere mai degrabă o calitate standard a transmisiei şi să coopereze cu operatorii de telecomunicaţii. Aceştia din urmă ar trebui să ia măsuri preventive şi de atenuare, încurajând utilizatorii să aplice setări care reduc consumul de date, inclusiv utilizarea reţelei Wi-Fi sau reducerea rezoluţiei pentru conţinut”, a notat Comisia Europeană.