Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a declarat, miercuri, că speră că anul viitor vor fi finalizate negocierile pentru atragerea de parteneri pentru construcția hidrocentralei Tarnița și a reactoarelor nucleare 3 și 4, investiții cu o valoare cumulată de peste 7 miliarde de euro.
„Sper că la anul să finalizăm negocierile pentru Tarnița și reactoarele nucleare 3 și 4”, a afirmat Niță la o conferință organizată de Ziarul Financiar.
Ambele proiecte stagnează de mai mulți ani. La reactoarele 3 și 4 statul a găsit inițial investitori, dar cei mai mulți dintre ai au decis să renunțe la investiție. Proiectul Tarnița (județul Cluj) datează din perioada comunistă.
Niță a adăugat că „va trebui să mergem și pe sistemul de management corporatist”, menționând că și acest demers va fi finalizat tot în 2014, astfel că toate companiile de stat vor avea șefi selectați pe criterii profesionale.
Ministrul a reluat și ideea potrivit căreia investitorii străini trebuie să se asocieze cu companiile locale.
„În mod normal nu trebuie să fie nicio companie străină care vine aici fără să aibă un partenet român. Nu este o chestiune de naționalism, dar nu ne putem ține companiile românești în anonimat, ele trebuie să iasă la suprafață”, a mai spus Niță.