Noi lovituri pentru CREDIT SUISSE. Banca elvețiană al cărui acționar principal este din Arabia Saudită, dată în judecată de investitorii americani
Banca elvețiană Credit Suisse, ai cărei investitori principali sunt arabii de la Saudi National Bank (Banca Națională Saudită), nu a trecut cu totul de hopul de miercuri, când a ținul capul de afiș al tensiunilor de pe piața internațională, după falimentul Silicon Valley Bank din Statele Unite ale Americii. Rezultatele pe bursă au fost negative vineri, chiar și după ce Banca Națională a Elveției a dat asigurări că îi va acorda ajutor.
Veștile nu au fost bune pentru executivii băncii din partea acționarilor nemulțumiți, mai concret chiar acei americani care au decis că cheme bancherii elvețieni în judecată, într-un proces colectiv, pe motiv că le-ar fi fost comunicate rezultate bune anul anterior, dar care erau de fapt înșelătoare.
Totul vine pe fondul unui declin constant al Credit Suisse, care a început încă dinaintea crizei financiare din 2008.
Ammar Al Khudairy, președintele Băncii Naționale Saudite, principalul investitor al Credit Suisse, a explicat joi, la o zi după ce acțiunile din Elveția căzuseră abrupt, că turbulenţele care au dus la căderea preţului acţiunilor sunt „nejustificate”.
- Acțiunile au căzut cu mai mult de 24%, după ce banca a dezvăluit rapoartele financiare pentru 2022 și 2021 și, în contextul falimentului Silicon Valley Bank, Ammar Al Khudairy, președintele Saudi National Bank, a declarat că nu mai poate face investiţii suplimentare, din motive de reglementare.
- Executivul Saudi National Bank a făcut declarațiile după ce Credit Suisse a anunţat că ia „măsuri imediate” pentru a împrumuta până la 50 de miliarde de franci elveţieni, adică 53,68 miliarde de dolari, de la Banca Națională a Elveției.
- Acțiunile Credit Suisse au urcat cu peste 30% la deschiderea tranzacțiilor de joi, după ce banca a anunțat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elvețieni de la Banca Națională a Elveției.
- Banca a numit împrumutul o „acţiune decisivă pentru a-şi consolida lichiditatea în mod preventiv”. „Această lichiditate suplimentară ar sprijini afacerile de bază şi clienţii Credit Suisse, deoarece Credit Suisse adoptă măsurile necesare pentru a crea o bancă mai simplă şi mai concentrată, construită pe nevoile clienţilor”, a transmis banca într-un comunicat, potrivit CNN.
- Pe lângă împrumutul de la Banca Centrală, Credit Suisse a mai anunţat că a răscumpărat miliarde de dolari din propria datorie, pentru a-şi gestiona pasivele şi cheltuielile cu plata dobânzilor.
Vineri, o nouă zi cu „turbulențe”
Dacă anunțul privind „colacul de salvare” de la banca centrală elvețiană a permis o ameliorare și chiar un debut încurajator pe bursă vineri dimineață, ultima zi lucrătoare a săptămânii nu s-a încheiat în roz pentru executivii din Elveția.
Anterior, Credit Suisse, a inversat scăderea dramatică de 24% a prețului acțiunilor de miercuri, pentru a încheia sesiunea cu 18,8%. Cu toate acestea, acțiunile Credit Suisse au revenit pe o pantă descendentă vineri și au terminat cu 8% mai jos, potrivit CNBC.
Credit Suisse a fost acțiunea cu cele mai proaste performanțe din indicele Stoxx 600, în scădere cu 9,4%, arată sursa citată.
O a doua veste proastaă vine chiar din partea acționarilor băncii cu o vechime de 167 de ani, are peste 50.000 de angajați. Conform raportului Credit Suisse pe 2022, Saudi National Bank deține cea mai consistentă parte, de 395,5 milioane de acțiuni, ceea ce reprezintă 9,88% din totalul drepturilor de vot în conducerea creditorului elvețian, achiziție care a fost anunțată de grup în 10 decembrie 2022. Următorii investitori semnificativi, sunt: BlackRock Inc, cu 4,07%, The Olayan Group, cu 4,93%, și Qatar Investment Authority, cu 5,03%.
La sfârșitul anului 2022, 72% din structura acționariatului era compusă din investitori instituționali, o treime dintre aceștia fiind din America de Nord, 18% fiind investitori privați, iar 10%, alți investitori, care nu pot fi încadrați într-o industrie. Acțiunile băncii sunt deținute și de fonduri de investiții, fonduri de pensii, companii de asigurări și alte bănci.
Oarecum ironia face ca tocmai invesititorii din SUA, de unde a pornit actualul tsunami de pe piața bancară, să declanșeze noi provocări conducerii băncii din Elveția.
Și asta în contextul în care prețul acțiunilor băncii elvețiene sunt în scădere în ultimii ani, timp în care a fost afectată de diverse scandaluri, după cum arată Reuters într-un infografic publicat joi.
Potrivit Reuters, valoarea de piață a băncii a scăzut cu 90%, de la maximul de preț atins înaintea crizei financiare, în februarie 2007, respectiv de la aproximativ 91 de miliarde de dolari la aproximativ 8,66 miliarde de dolari.
Potrivit celui mai recent raportul anual, veniturile nete, la sfârșitul lui 2022, erau de 14,9 miliarde de franci elvețieni, în scădere cu 34% față de finalul anului precedent, de 22,7 milioarde CHF. Totalul activelor era, la acea dată, de 531,3 miliarde CHF, în scădere cu 30% față de cele 755,8 miliarde CHF la finalul anului precedent.
Proces colectiv declanșat în SUA
Noile date financiare sunt la baza nemulțumirii acționarilor americani, care au decis să declanșeze un proces colectiv împotriva băncii elvețiene, scrie The Guardian.
Mai exact, ei reclamă că banca a făcut „declarații semnificativ false și înșelătoare” în raportul anual 2021, susținând că și-a supraestimat perspectivele înainte de prăbușirea acțiunilor din această săptămână.
Procesul ar fi primul lansat împotriva Credit Suisse de când criza a devalorizat rapid investițiile acționarilor.
Săptămâna trecută, Credit Suisse a recunoscut că a avut „deficiențe semnificative” în procedurile sale de raportare și control atunci când și-a publicat raportul anual întârziat pentru 2022. Totodată, a arătat că acest lucru ar fi putut duce la „denaturări” ale rezultatelor financiare, conform sursei citate.
Credit Suisse a tot încercat să pună capăt multiplelor scandaluri din ultimul deceniu, care implică acuzații de spionaj corporativ, evaziune fiscală, conduită incorectă, spălare de bani și respingere a sancțiunilor. În urma acestor episoade, clienții creditorului și-au retras numerarul, contribuind la pierderi mari, care au crescut la 7,3 miliarde de franci elvețieni (6,5 miliarde de lire sterline) în 2022.
Separat, s-a aflat că mai mulți directori seniori au părăsit afacerea din Asia Pacific a Credit Suisse. Nick Silver, co-lider pentru zona Asia-Pacific, se îndreaptă spre BNP Paribas. Jonathan Jenkins, șeful vânzărilor de acțiuni pentru regiune, și Chris Prasertsintanah, șeful de acțiuni pentru Asia de Sud, pleacă și ei, potrivit unui memoriu intern la care face referire Bloomberg.
Credit Suisse a refuzat să comenteze procesul, au scris jurnaliștii de la The Guardian.
Un bizar scandal de spionaj
Credit Suisse trece în prezent printr-o restructurare strategică masivă, în încercarea de a rezolva problemele cronice. Acțiunile au fost într-un declin constant de la criza din 2007-2008, pe fondul performanței insuficiente a băncilor de investiții și a unei serii de scandaluri și eșecuri în managementul riscului.
Închiderea de miercuri la 1.697 de franci elvețieni pe acțiune a scăzut cu aproape 98% față de maximul istoric al acțiunilor, din aprilie 2007, conform calculelor CNBC.
Credit Suisse trece în prezent printr-o revizuire strategică masivă, în încercarea de a aborda aceste probleme cronice. Actualul CEO și veteran al Credit Suisse, Ulrich Koerner, a preluat locul lui Thomas Gottstein în iulie 2022, deoarece performanța slabă a băncii de investiții și provizioanele pentru litigii în creștere au continuat să afecteze câștigurile.
Gottstein preluase frâiele la începutul anului 2020, după demisia predecesorului Tidjane Thiam, în urma unui scandal de spionaj bizar, legat de UBS, în care fostul șef de gestionare a averilor, Iqbal Khan, a fost urmărit de contractori privați, presupus la indicațiile fostului director de operațiuni Pierre-Olivier Bouee. În această saga a apărut de asemenea, sinuciderea unui investigator privat și demisiile unui număr mare de directori.
Tentative de restructurare
Perceput pe scară largă ca o mână fermă, Gottstein a încercat să pună capăt unei epoci afectate de scandal, dar misiunea lui la Credit Suisse a fost de scurtă durată.
În februarie 2022, banca a ajuns din nou în centrul unui scandal, după ce s-au scurs date potrivit cărora ar fi ajutat persoane care încălcau drepturile omului, politicieni corupți și oamenii de afaceri sancționați timp de decenii.
Din dulap au continuat să apară, de asemenea, schelete vechi legate de conformarea legală. În iunie 2022, banca Credit Suisse a fost găsită vinovată de Curtea Penală Federală din Elveția, pentru că nu a împiedicat o presupusă bandă de traficanți de cocaină din Bulgaria să spele profituri prin intermediul băncii, între 2004 și 2008.
Odată cu creșterea provizioanelor privitoare la litigii și performanța în continuare scăzută, pierderile s-au adâncit atât în ceea ce privește câștigurile companiei, cât și în prețul acțiunilor sale. După o pierdere de 1,593 miliarde de franci elvețieni în al doilea trimestru din 2022 și la două luni după ce Axel Lehmann a negat cu fermitate discuțiile despre o schimbare a conducerii, Credit Suisse a anunțat că Thomas Gottstein va fi înlocuit cu Ulrich Koerner.
Banca a început un alt proiect de transformare costisitor, deoarece Koerner și Lehmann și-au propus să readucă creditorul greu încercat la stabilitate și rentabilitatea pe termen lung.
Aceasta a inclus separarea diviziei de investiții bancare a Credit Suisse pentru a forma CS First Boston, cu sediul în SUA, o reducere semnificativă a expunerii la activele ponderate în funcție de risc și o majorare de capital de 4,2 miliarde de dolari, care a făcut ca Banca Națională Saudită să ia un pachet de 9,9% din acțiuni, devenind cel mai mare acționar.
Credit Suisse a raportat o pierdere netă anuală de 7,3 miliarde de franci elvețieni pentru 2022, prezicând o altă pierdere „substanțială” în 2023, înainte de a reveni la rentabilitate în 2024.
Rapoartele privind problemele de lichiditate la sfârșitul anului au condus la ieșiri uriașe de active gestionate, care au atins 110,5 miliarde de franci elvețieni în al patrulea trimestru.
După încă o nouă scădere bruscă a prețului acțiunilor ca urmare a rezultatelor anuale de la începutul lunii februarie, acțiunile Credit Suisse au intrat în martie 2023 la tranzacționare, la o valoare de 2,85 franci elvețieni pe acțiune, dar lucrurile erau pe cale să se înrăutățească și în continuare.
Chiar și după „colacul de salvare” recent, analiștii sugerează că vor rămâne întrebări cu privire la locul în care piața va plasa adevărata valoare a acțiunilor pentru acționari, în absența acestui tampon din partea autorităților elvețiene, conchid jurnaliștii de la CNBC.