Prima pagină » Auto » Noi probleme pentru Volkswagen, după ce șefii companiei au fost puși sub acuzare pentru manipularea pieței / Prețul scandalului „Dieselgate” crește pe zi ce trece

Noi probleme pentru Volkswagen, după ce șefii companiei au fost puși sub acuzare pentru manipularea pieței / Prețul scandalului „Dieselgate” crește pe zi ce trece

Noi probleme pentru Volkswagen, după ce șefii companiei au fost puși sub acuzare pentru manipularea pieței / Prețul scandalului „Dieselgate
Cei doi lideri ai producătorului auto german Volkswagen, CEO-ul Herbert Diess și președintele Hans Dieter Poetsch, au fost puși sub acuzare pentru manipularea pieței în Germania, deoarece nu i-au informat din timp pe investitori de reculul scandalului emisiilor diesel.

Procurorii din Braunschweig i-au pus sub acuzare marți pe cei doi șefi de la Volkswagen, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Klaus Ziehe, potrivit Bloomberg.

Fostul CEO Martin Winkerkorn a fost, de asemenea, acuzat în cazul răsunător de manipulare a pieței.

Șefii se află într-o situație jenantă și acest lucru înseamnă încă un pas înapoi pentru VW, compania greu încercată de scandalul izbucnit în septembrie 2015, cu privire la falsificarea testelor de emisii la mașinile cu motoare diesel.

Prețul greu plătit de germani a ajuns la 30 miliarde de euro, reprezentând amenzi și alte cheltuieli, cel puțin până în prezent.

Probatoriul în privința manipulării pieței a fost demarat de autoritatea financiară Bafin, care, la mijlocul anului 2016, a cerut procurorilor să-i investigheze pe Winterkorn și Diess. Trei luni mai târziu, Poetsch a fost adăugat la lista cu suspecți.

Diess conducea compania VW la acea vreme și s-a alăturat acesteia în iulie 2015, cu câteva luni înainte de izbucnirea „Dieselgate”-ului.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și