Noi restricții la circulația pe Podul de la Giurgiu. CNADNR recomandă șoferilor să treacă cu bacul în Bulgaria
Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi din România (CNADNR) a revenit luni cu precizări referitoare la restricția de circulație pe DN 5, între km 64+525 – km 64+852, adică pe o lungime de 327 de metri, pe Podul de la Giurgiu. Compania a precizat că restricția a fost extinsă pentru sectorul cuprins între km 63+780 și km 64+852.
„Începând din 15 iunie circulația rutieră se va desfășura alternativ, semaforizat pe jumătate de cale, pe zona viaductului, pe sensul de deplasare Ruse – Giurgiu, între km 63+780 – km 64+212 pe o lungime de 422 de metri, asigurându-se o lățime a părții carosabile deschisă traficului de 2,80 metri”, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Între km 64+212 și km 64+852, respectiv pe o lungime de 640 de metri, pe zona podului, pe direcția de deplasare precizată anterior, traficul rutier va fi restricționat asigurându-se o lățime a părții carosabile deschisă traficului de 3,50 metri, potrivit companiei de drumuri.
Pentru a evita blocajele în trafic, CNADNR recomandă conducătorilor auto ca pentru trecerea în Bulgaria să folosească și punctele alternative de trecere a frontierei, precum Calafat, Bechet (trecere cu bacul), Zimnicea (trecere cu bacul), Călărași (trecere cu bacul), Negru Vodă, Vama Veche.