Nou focar de pestă porcină în Galați. Peste 450 de animale vor fi eutanasiate
Potrivit Prefecturii Galați, focarul de pestă porcină africană a apărut într-o gospodărie din comuna Negrilești.
„S-a decis astfel uciderea preventivă a suinelor din această localitate; interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieșirii animalelor din specia suine din exploatațiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploatației, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar etc”, arată Prefectura Galați.
La Negrilești sunt înregistrate 143 de curți cu un efectiv de 464 de porci, echipele mixte urmând să înceapă uciderea preventivă miercuri dimineață.
În această vară, în județul Galați au fost eutanasiați peste 500 de porci ca măsură de prevenire a răspândirii pestei porcine.