Prima pagină » Economic » NOUA CONDUCERE de la CFR Marfă. PLUS Strategia guvernului pentru a evita repetarea cazului Oltchim

NOUA CONDUCERE de la CFR Marfă. PLUS Strategia guvernului pentru a evita repetarea cazului Oltchim

NOUA CONDUCERE de la CFR Marfă. PLUS Strategia guvernului pentru a evita repetarea cazului Oltchim
Noul director general al CFR Marfă este Dragoș Drăghici, în timpul ce Mustafa Aysun va ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrație, a anunțat joi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Noul director general al CFR Marfă este Alexandru Dragoș Drăghici, în timpul ce Mustafa Aysun va ocupa funcția de președinte al Consiliului de Administrație, a anunțat joi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Noul CEO CFR Marfă are 45 de ani, este jurist și are o experiență managerială de 16 ani, din care 10 ani a lucrat în managementul companiilor multinaționale.

Mustafa Aysun are 40 de ani, este economist și a lucrat în domeniul financiar-bancar.

Din Consiliul de Administrație mai fac parte Liviu Radu (53 de ani, inginer, experiență 20 de ani în domeniul IT), Bogdan Constantinescu (32 de ani, economist, experiență în domeniul financiar-bancar), Dan Constantinescu (41 de ani, inginer, 15 ani experiență în domeniul financiar), Ionuț Georgescu (jurist, 10 ani experiență în management), Dan Belcea (44 de ani, economist, 15 ani de experiență în management).

Fenechiu a arătat că datele din studiul privind situația financiară a operatorului feroviar de marfă vor trebui actualizate pentru ca procesul de privatizare să poate continua.

CFR Marfă a avut în 2012 pierderi în valoare de 250 de milioane de lei, față de 93 de milioane de lei în 2011. Datele financiare de anul trecut nu mai au nicio relevanță astăzi. Este motivul pentru care nu am încheiat negocierile cu firma de consultanță pentru că ei ne spun că termenele sunt prea scurte”, a declarat ministrul Transporturilor.

Calendarul privatizării CFR Marfă

În urma negocierilor dintre autoritățile de la București și reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI), ai Comisiei Europene (CE) și ai Băncii Mondiale (BM) ce au avut loc la începutul anului, calendarul privatizării CFR Marfă a fost devansat.

Astfel, anunțul de privatizare va fi publicat până la jumătatea lunii martie. Ulterior, va urma o etapă de precalificare a ofertanților, iar apoi se va stabili și se va face publică lista scurtă cu investitori precalificați, proces ce va trebui finalizat până la jumătatea lunii aprilie.

„Conform procedurilor legale, va urma apoi etapa de asigurare a accesului investitorilor precalificați la date și informații privind societatea comercială, asigurarea posibilității investitorilor de a efectua vizite de natură tehnică la societate și asigurarea posibilității acestora de a efectua propriile audituri privind CFR MARFĂ S.A., în vederea pregătirii/dimensionării ofertelor de cumpărare de acțiuni”, au precizat reprezentanții ministerului pentru gândul.

Va urma etapa de negociere a cadrului contractual. Negocierile vor avea în vedere ofertele preliminare și neangajante. Practic, investitorii ajunși pe lista scurtă vor depune oferte preliminare în prima parte a lunii mai, iar cadrul contractual final va fi comunicat în a doua jumătate a lunii, în urma discuțiilor pe baza acestor oferte neangajante.

Reprezentanții ministerului susțin că până în prezent mai multe companii s-au arătat interesate de cumpărarea CFR Marfă. Mai exact, este vorba despre „companii de transport feroviar cu orientare investițională în regiune”, „companii private de transport și logistică din Europa Centrală și de Est”, precum și „competitori ai CFR Marfă pe piața locală”.

Măsurile luate de guvern pentru a evita repetarea situației de la Oltchim

Pentru a evita repetarea situației de la Oltchim, unde privatizarea a eșuat după ce licitația a fost anulată, în strategia de privatizare a CFR Marfă au fost incluse o serie de măsuri printre care etapa de precalificare a ofertanților. Investitorii interesați trebuie să îndeplinească o serie de criterii precum experiență relevantă în domeniul transportului de marfă și să demonstreze că au acapabilitatea financiară pentru preluarea și dezvoltarea companiei.

Totodată, s-a ales „o metodă de privatizare combinată, care va consta în negociere pe bază de oferte preliminare și neangajante urmată de licitație cu ofertă în plic” și s-a stabilit o garanție de participare de 10 milioane de euro, o taxă de participare la licitație de 20.000 de euro și o taxă de acces la date și informații de 5.000 de euro.

Citește și