Nouă investiție din România. O companie din China vrea să investească în vestul țării
Reprezentanții companiei chineze, care desfășoară afaceri în industria de componente auto, s-au întâlninit cu viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț pentru a tatona investiția în Arad.
„Compania mai analizează posibilități în Bulgaria sau Ungaria, însă preferă România, unde se ia în calcul Arad”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, Florina Bota-Ștefan, care consiliează compania chineză.
Compania mai are câte o fabrică în China și Mexic, iar acum vrea să investească în vestul României sau în altă țară din Europa de Est, având în vedere că are mulți clienți importanți în țări din vestul Europei.
La Arad, investitorii s-au întâlnit cu autoritățile, care i-au asigurat pe reprezentanții companiei chineze de tot suportul.
„Am avut vizita unor cetățeni chinezi, investitori, care și-au exprimat dorința de a investi în România, în partea de vest, sau în alte țări din estul Europei. Acum erau în tatonare să vadă unde sunt condițiile cele mai proprice pentru afacerea lor. O afacere despre care înțelegeam că ar fi o construcție de fabrică de circa 10-12 milioane de euro cu capacitate care să angajeze circa 300 de muncitori în domeniul automotive din dorința de a apropia producția din China mai spre vest, unde sunt beneficiarii, marile fabrici de automobile”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Autoritățile încearcă să aibă oferte cât mai atractive pentru a convinge compania să investească în Arad.
„Evident, ca și cu alte ocazii, cu alți investitori, indiferent de domeniu, administrația caută să-și prezinte ceea ce îi permite legea să le ofere și în special nu putem oferi facilități fiscale, dar ne străduim să le punem la dispoziție ceea ce e la îndemâna administrației locale”, a mai declarat Călin Bibarț.
Administrația locală poate sprijini compania cu infrastructura: drum de acces la terenul unde firma vrea să investească, utilitățile să fie în zonă și reprezentanții companiei să-și poată face branșamente și contracte cu firmele de utilități. De asemenea, se poate oferi consultanța pentru orice fel de întrebări au, nu doar în domeniul construcțiilor, ci și al avizelor, al capacităților tehnice pe care rețelele de energie, gaz, apă din zona respectivă le au, ce documente au nevoie, cât durează procedurile.
În Arad există o platformă a Zonei Libere Arad-Curtici și mai multe arii industriale, însă dacă găsesc terenuri pe piața privată, companiile vor începe investiții și în alte zone ale municipiului.