Noul Blue Air va fi pe minus în 2013, din punct de vedere contabil, dar operațional încheie pe plus
Blue Air – Airline Management Solutions, care a cumpărat în luna mai fondul comercial și aeronavele operate de Blue Air, va încheia acest an cu pierderi, pe fondul preluării mai multor obligații financiare, dar operațional va înregistra rezultate pozitive.
„Rezultatele Blue Air în acest an (…) vor fi negative. De ce? Pentru că în cadrul acestui transfer de activitate, practic pe lângă potențialul de business, a luat în spate și multe obligații financiare. În primul rând, o expunere destul de mare vis-a-vis de pasagerii care achiziționaseră bilete anterior datei de transfer a business-ului, estimată la vreo 16-17 milioane euro, pasageri care trebuie transportați pe costurile noii societăți”, a declarat marți directorul general al companiei, Gheorghe Răcaru, la conferința Mediafax Talks about Aviation.
El a adăugat că există și obligații către Eurocontrol (organizație care coordonează traficul aerian la nivel european), asiguratorii aeronavelor sau salariați.
„Ca rezultat financiar, contabil vorbind, va fi pe minus, dar operațional va fi pe plus. Au fost și injecții de capital, și vor fi în continuare”, a mai spus Răcaru.
Reprezentantul Blue Air a mai spus că activitatea companiilor din sectorul aviației este foarte sensibilă la orice schimbare, economică, politică sau chiar de climă.
Blue Air – Airline Management Solutions a anunțat la finele lunii octombrie că intenționează să extindă flota prin cumpărarea a două avioane și estimează că va transporta 1,5 milioane pasageri în 2014, în creștere cu 200.000 față de proiecția pentru acest an.
Creșterea numărului de aeronave va permite companiei reactivarea segmentului de chartere, prin parteneriate cu agențiile de turism, și creșterea numărului de locuri de muncă.
Compania a primit în luna august licența de operator aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română suspendând în același timp licența Blue Air, care expira la finele la finele lunii septembrie. Licența Blue Air – Airline Management Solutions este valabilă până în data de 19 august 2014.
Firma Airline Management Solutions, înființată în aprilie de patru acționari români, a preluat la finele lunii mai fondul de comerț al Blue Air, companie controlată de omul de afaceri Nelu Iordache.