Noul proprietar: Afacerea Praktiker a fost foarte prost gestionată; relansăm brandul în septembrie
„Trei magazine, din Galați, Piatra Neamț și Focșani, sunt în propietatea noastră, restul de 24 sunt închiriate de la diferite companii. Praktiker are 1.700 de angajați permanenți, la care se adaugă 600 de angajați plătiți tot de companie pentru servicii externalizate, pază, curățenie etc. Compania nu are nicio datorie la bănci sau la furnizori, totul este plătit la zi. A fost o afacere prost gestionată și asta mă bucură pentru că pentru orice contract pe care îl aducem acum la masa de negociere obținem 50% reducere. Dacă făceau totul nu mai aveam ce face noi acum”, a declarat Omer Susli, omul de afaceri turc care a preluat în urmă cu o lună rețeaua de bricolaj Praktiker, la conferința „Restructurarea, o măsură de însănătoșire a companiilor”, organizată de Ziarul Financiar.
Susli spune că Praktiker plătea anual 24 de milioane de euro chirii pentru spațiile pe care le ocupau cele 24 de magazine. Praktiker are în România o rețea de magazine cu 27 de magazine, a doua ca mărime, cu o suprafață de vânzare de 184.300 de metri pătrați. Cele mai multe magazine au fost deschise între 2005 și 2008, perioada de boom imobiliar.
Afacerile compaÂniei de bricolaj, liderul pieței până în 2009 (258 milioane de euro cifră de afaceri), s-au redus în 2012 la jumătate față de maximul atins în 2008 (306 milioane de euro), în timp ce pierderile cumulate în ultimii patru ani s-au ridicat la 48 de milioane de euro.
Susli a arătat că pregătește relansarea brandului Praktiker în România pentru luna septembrie, menținerea numelui fiind importană pentru că este foarte cunoscut în piață.
„Am preluat și brandul pe o perioadă nelimitată. În magazine se vede mâna neamțului și vrem să menținem acest lucru, dar din punct de vedere financiar afacerea a fost prost gestionată”, a adăugat omul de afaceri, adăugând că Praktiker nu este prima companie din România pe care o preia și o redresează.
Susli crede că România nu avea niciun motiv să intre în criză deoarece decalajul față de alte țări dezvoltate din Europa este foarte mare.
„Criza nu avea de ce să vină în România, nu trebuia să avem criză. Ca să ajungem Germania, Franța, Anglia avem nevoie de 50 de ani. Nu avem piața saturată nici în sistemul financiar, nici industrial, nici în agricultură. Criza în România a avut loc din cauza băncilor, care au intrat în panică și în loc să scadă dobânzile la credite le-au urcat și au vrut să-și recupereze rapid banii de la companii”, a mai spus omul de afaceri.
Firma Search Chemicals, deținută deOmer Susli, a preluat în februarie operațiunile din România ale grupului german Praktiker, respectiv cele 27 de magazine, cu vânzări la nivelul anului 2012 de 142 de milioane de euro.
Search Chemicals, înregistrată în Constanța, are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, fiind deținută în proporție de 95% de Omer Susli, fost președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD). Firma, cu 12 angajați, a avut în 2012 afaceri de 45,3 milioane de lei și un profit net de 1,7 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.
Praktiker concurează pe piața românească cu retaileri precum Ambient, bauMax, Dedeman, Hornbach, Mr. Bricolage, OBI, Kingfisher și Leroy Merlin.