Prima pagină » Economic » Noul proprietar al Blue Air a primit licența de operator aerian, odată cu suspendarea vechii licențe

Noul proprietar al Blue Air a primit licența de operator aerian, odată cu suspendarea vechii licențe

Noul proprietar al Blue Air a primit licența de operator aerian, odată cu suspendarea vechii licențe
Blue Air - Airline Management Solutions, care preluat în urmă cu trei luni fondul comercial și aeronavele operate de Blue Air, a primit licența de operator aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română suspendând în același timp licența Blue Air, care expira la finele la finele lunii septembrie.

Blue Air – Airline Management Solutions, care preluat în urmă cu trei luni fondul comercial și aeronavele operate de Blue Air, a primit licența de operator aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română suspendând în același timp licența Blue Air, care expira la finele la finele lunii septembrie.

Blue Air – Airline Management Solutions, condusă de fostul director general al Blue Air Gheorghe Răcaru, a primit licența de operator aerian pentru aceleași aeronave înscrise și în licența Blue Air, care a fost suspendată cu data de 20 august.

Licența Blue Air – Airline Management Solutions este valabilă până în data de 19 august 2014.

Firma Airline Management Solutions, înființată în aprilie de patru acționari români, a preluat la finele lunii mai fondul de comerț al Blue Air, printr-o tranzacție în sumă de 30 milioane de euro, care include asumarea unor obligații de 28 milioane de euro.

Răcaru a declarat în luna mai că viitorii acționari i-au solicitat să rămână în funcția de director general al operatorului aerian.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Airline Management Solutions a fost înființată pe 17 aprilie și are ca acționari patru persoane fizice din București, respectiv Teodor Cristian Rada (33%), Marius Mihail Puiu (33%), Tudor-Zamfir Constantinescu (17%) și Luciana Păunescu (17%).

Luciana Păunescu deține Blue Air Travel și a fost director executiv la Maxitours Belgia, care are în ofertă diverse destinații din România.

Administratorul Airline Management Solutions, Tudor-Zamfir Constantinescu, este fost pilot la Blue Air și locuiește la Bruxelles.

De asemenea, Teodor Cristian Rada a fost pilot la Blue Air.

Casa de Insolvență Transilvania este administratorul judiciar al Romstrade, companie aflată în insolvență și care a deținut Blue Air.

Blue Air și Romstrade sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocați pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad și aflat în prezent în detenție.

Citește și