Nu și-a găsit un job după terminarea facultății și a început să facă genți pictate manual. Acum are o afacere de succes
Pentru că nu a reușit să găsească un loc de muncă după absolvirea Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, o tânără în vârstă de 25 de ani a decis să-și ia soarta în propriile mâini. Armina Poloșan și-a deschis o afacere inedită: un atelier de genți din piele, pictate manual.
Pentru lansarea brandului Lyria, fata originară din Brașov a investit 7.000 de euro. Chiar dacă la început a fost mai greu, acum are lunar circa 10-15 comenzi, scrie Ziarul Financiar.
„Dintotdeauna am avut o pasiune pentru personalizarea hainelor și în special a genților”, a povestit Armina. „De fiecare dată când achiziționam una, după două-trei zile o pictam. Apoi, am început să primesc «comenzi» de la mama, sora mea și de la prietene și deja la finalul lunii august aveam site-ul gata și primele 30 de modele în stoc”, a adăugat ea.
FOTO: Facebook//Lyria.ro – Povestea ta pictată
În general, clientele Lyria au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani și venituri peste medie. Prețul unei genți pictate manual variază între 240 de lei și 600 de lei, în funcție de dimensiune și model.
„Este adevărat că prețurile sunt mai mari decât cele cu care ne-am obișnuit în malluri, însă gențile Lyria sunt din piele 100% și sunt pictate manual”, a explicat tânăra. „În plus, pictura rezistă foarte mult timp, indiferent că este purtată pe o vreme ploiasă sau pe ninsoare și sunt modele unicat”, a subliniat ea.
FOTO: Facebook//Lyria.ro – Povestea ta pictată
Dacă inițial Armina Poloșan achiziționa gențile de la o fabrică din Brașov, acum tânăra antreprenoare colaborează cu două fabrici din București, respectiv din Sibiu. Vopselele provin și ele de la producători locali, mai scrie sursa citată.
De la momentul plasării unei comenzi, în funcție de disponibilitatea respectivului produs în stocul Lyria sau al fabricilor care produc gențile, termenul de livrare variază de la trei zile până la maximum zece zile. Realizarea picturii în sine durează între două și cinci ore.
Pentru viitor, fondatoarea Lyria speră să își poată dezvolta cât mai mult afacerea.
„Mi-aș dori ca pe termen scurt spre mediu să ajung să vând suficient cât să pot deschide un mic atelier cu showroom în București”, a spus Armina Poloșan. „Deocamdată, gențile se găsesc pe site-ul Lyria, dar și în mici magazine de tip handmade, iar acum lucrez la o nouă colecție pentru primăvara, care va apărea la finalul săptămânii. Vor fi șapte genți pentru șapte personalități diferite”, a mai afirmat ea în cele din urmă.