Număr record de români care au făcut asta în timp de pandemie. Dispozitivul utilizat avea deja un rol semnificativ în viața concetățenilor noștri
Aproximativ jumătate dintre români (43%) au declarat că au vorbit mai mult la telefon în această perioadă decât înaintea declanșării pandemiei de COVID-19, lucru explicabil în condițiile în care telefoanele inteligente avea deja un rol semnificativ în viaţa românilor.
Potrivit experților Samsung care au contribuit la realizarea raportului „Innovation Report”, telefonul inteligent a devenit și mai important în timpul pandemiei de COVID-19.
„Dispozitivul a ajutat românii să rămână conectaţi, chiar dacă erau izolaţi la domiciliu, i-a ajutat să se informeze și să se distreze”, au precizat specialiștii.
Conform documentului, procentul amintit mai sus este susţinut și de faptul că volumul de apeluri realizate prin Messenger sau WhatsApp s-a dublat faţă de perioada anterioară pandemiei de coronavirus, conform datelor Facebook publicate în luna martie.
Tot în această perioadă, 60% dintre români susţin că au folosit mai mult reţelele sociale decât în trecut.
În timp de pandemie, românii s-au uitat mai mult la filme și la TV
În această perioadă dificilă, precizează experții, timpul petrecut în casă a făcut ca românii să folosească mai des aplicaţiile de streaming de filme, dar și pe cele de gaming. De altfel, 31% dintre respondenţi au declarat că s-au uitat mai des pe YouTube, alţi 24% au folosit mai mult Netflix și 20% au declarat că s-au jucat mai mult decât în mod obișnuit.
De asemenea, consumul de televiziune a crescut odată cu instaurarea stării de urgenţă. Oamenii au avut nevoie să fie informaţi cu ceea ce se petrece în ţară și în lume. Cea mai mare audienţă a fost la începutul stării de urgenţă, pe 22 martie, apoi au mai fost înregistrate vârfuri pe 29 martie și pe 5 aprilie.
Totodată, pe lângă informare, românii au folosit televizorul drept prilej de a sta împreună cu familia. 85% dintre români au declarat că s-au bucurat de timp împreună în faţa televizorului și 65% au privit mai multe programe TV și filme decât înainte de declanșarea pandemiei.
Românii au conștientizat importanța curățeniei
Autorii raportului citat anterior spun că mașinile de spălat au devenit mai importante ca niciodată în perioada pandemiei. Spălarea hainelor o dată pe săptămână s- a transformat în spălarea zilnică, mai ales pentru cei care încă au fost nevoiţi să meargă la birou. În plus, hainele au fost spălate la programe mai lungi și la temperaturi mai mari pentru o curăţare mai profundă.
„Frigiderul, aragazul și cuptorul și-au intrat în roluri mai în serios ca oricând. Frigiderul este locul unde au fost depozitate alimentele cumpărate în număr mai mare din cauza pandemiei, iar aragazul și cuptorul au fost folosite mai des decât în trecut. 56% dintre români au gătit și mâncat mai mult acasă decât în trecut”, se precizează în document.
Utilizarea responsabilă a telefonului inteligent
Potrivit aceluiași raport, 71% dintre utilizatorii de smartphone au declarat că au dormit cu telefonul lângă pat deoarece nu doresc să rateze apeluri, SMS-uri și alte notificări pe timpul nopţii. Oamenii de știinţă au arătat că utilizarea gadgeturilor ca telefoanele și laptopurile înainte de culcare poate avea un efect negativ asupra producţiei de melatonină din corp și astfel să afecteze calitatea somnului.
În plus, 46% dintre utilizatorii de telefoane inteligente au declarat că nu și-ar putea imagina viaţa fără telefon. 87 de minute pe zi petrec adulţii în medie utilizând telefonul, iar în weekenduri ajung chiar la 160 de minute pe zi.
Experții spun că tehnologia a făcut posibil ca unii oameni să-și păstreze joburile, lucru care nu ar fi fost posibil în lipsa acesteia, i-a ţinut pe aceștia în contact cu familia și prietenii, i-a relaxat și i-a informat cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în lume.
„Este clar că lumea nu va mai fi la fel după ce omenirea va trece peste acest hop și anumite comportamente care au apărut în timpul pandemiei vor rămâne aici și pe viitor”.
„Pentru mulţi, această criză a demonstrat faptul că mulţi angajaţi pot să lucreze remote la fel de eficient ca și de la birou. În viitor, prezenţa într-un anumit loc pentru slujbă nu va mai fi necesară pentru toate industriile și munca de la distanţă va fi mai viabilă.
„De asemenea, multe persoane au realizat cât de importantă este tehnologia în viaţa lor, dar și cât de importantă este socializarea și apropierea de familie, prieteni sau colegi de birou. Pandemia ne-a îndepărtat unii de alţii din punct de vedere fizic, dar, într-un fel, ne-a apropiat mai mult ca niciodată”, au conchis specialiștii sursei citate.